Actualitate
Ajutoarele Moşului au sărbătorit Crăciunul mai repede alături de oamenii uitaţi de lume – GALERIE FOTO
Sărbătoarea Crăciunului a fost celebrată anul acesta în zilele de 12 şi 13 decembrie, când membrii Asociaţiei CERT-Transilvania, Detaşamentul de Intervenţie la Dezastre, au organizat cea de-a VII-a ediţie a Acţiunii Umanitare de Crăciun.
“Alături de cei aproape 110 de voluntari am reuşit să aducem puţină lumină în casele celor oropsiţi, să le alinăm puţin durerile şi singurătatea şi să aşezăm un surâs pe chipurile copiilor”, au spus reprezentanţii CERT.
Voluntarii s-au îmbarcat în 54 de maşini 4X4, special echipate şi au pătruns în inima Apusenilor, spre cele mai izolate cătune precum Balta, Dodeşti, Doleşti, Mateşti, Pădurea, Paltinei, Râşca, Mărişel, Muntele Rece, Bogdăneşti, Dobrusu, Joseni, Şuseni, Măguri, Ghermăneşti, Iujdei, Oteleşti, Vidreni şi Măguri Răcătău pentru a-şi onora obligţia asumată voluntar faţă de cei aflaţi în nevoie.
Peste 3.000 kg de alimente au fost distribuite sub forma a 140 de pachete consistente, ajungând la cei care au mai multă nevoie: familii nevoiaşe şi bătrâni singuri pe care nu-i mai vizitează nimeni.
Nici cei mici nu au fost uitaţi. Pentru ei, voluntarii au pregătit în sacul Moşului CERT, 80 de pachete cu rechizite, dulciuri, fructe şi jucării. Alimentele de strictă necesitate (făină albă, mălai, zahăr, orez, fasole, paste, fructe, ulei şi conserve), dulciurile , hăinuţele, rechizitele şi jucăriile pentru copii au fost procurate cu sprijinul donatorilor inimoşi şi al sponsorilor care au crezut în misiunea voluntarilor.
“Asociaţia CERT-Transilvania mulţumeşte membrilor şi voluntarilor CERT, donatorilor şi tuturor celor care ne-au acordat suport logistic şi nu în ultimul rând, sponsorilor şi partenerilor tradiţionali pentru că împreună, am reuşit să ducem fiecare pachet către beneficiarul său”, au mai spus voluntarii.