monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Drapelul lui Avram Iancu nu este al lui Avram Iancu

Din discuțiile ce au avut loc în cadrul expoziției de o zi dedicată Drapelului de luptă al unei legiuni a lui Avram Iancu, s-au aflat mai multe detalii despre originea steagului.

Foto: Saul Pop

A patra zi din turneul de prezentare a drapelului în Transilvania a venit cu răspunsuri la întrebările ce s-au născut în jurul acestui obiect istoric. Specialiștii spun că, după mai multe cercetări, s-a descoperit că drapelul a aparținut de fapt unei legiuni a lui Avram Iancu care era alcătuită în marea majoritate din țărani.

Simboluri religioase pentru îmbărbătarea legiunii

Faptul că drapelul este făcut dintr-un prapore ce aparține bisericii ortodoxe având în centru o imagine ce ilustrează Pogorârea Sfântului Duh sugerează că oamenii din legiune erau oameni simpli, tărani. S-a confirmat că icoana este din acea perioadă și se aseamănă cu picturile din zona Mănăstirii Nicula.


După cum spun specialiștii, aceștia nu aveau cunoștiințe abstracte ale revoluției franceze precum alte legiuni, în care oamenii erau predominant intelectuali. Așadar, pentru îmbărbătare, ei foloseau simboluri religioase, singurele care aveau sens pentru ei.

Specialiștii prezenți în cadrul conferinței de presă au confirmat autenticitatea drapelului, specificând însă că nu era drapelul de luptă al legiunii Auraria Gemina, cea condusă de Avram Iancu.


Oferte pentru drapel

Directorul casei de licitații Artmark, Marius Hangan, a sugerat că deja a primit mai multe oferte pentru drapel, atât de la persoane private cât și de la instituții de cultură.

”Ținând cont de faptul că este o licitație, estimez că suma cu care va fi vândut steagul va fi mult mai mare decât prețul de plecare, adică 5.000 de euro”, spune Marius Hangan.


Din păcate, Muzeul de Istorie al Transilvaniei nu și-a arătat în mod clar interesul pentru achiziționarea drapelului.

Primăria în schimb speră că o persoană darnică va cumpăra drapelul și îl va oferi ca donație.


”Ar fi de dorit să fie cumpărat de un magnat clujean și să fie dăruit unei instituții locale”, spune un reprezentant al primăriei.

În cadrul licitației ce va avea loc în București vor fi expuse mai multe cărți, biblii, manuscrise și scrisori care au aparținut fostului președinte PRM, Corneliu Vadim Tudor.


”Obiectele au fost date de familie, așadar ei vor primi bani, mai puțin comisionul casei de licitații”, spune directorul casei de licitații.