Actualitate
Presupusul drapel al lui Avram Iancu va deveni un brand
După multe dezbateri în privința drapelului despre care se presupune că a aparținut unei legiuni al lui Avram Iancu, acesta a fost cumpărat de Adrian Thiess care acum dorește să-l expună în Cluj.
Drapelul a fost cumpărat de către Adrian Thiess cu 105.000 de euro la o licitație dedicată lui Corneliu Vadim Tudor care a fost organizată în data de 3 februarie, la București.
Drapelul a intrat în posesia lui Adrian Thiess marți și a anunțat că are planuri mari pentru el, acesta dorint ca steagul să fie admirat de cât mai multă lume, atât în țară cât și peste granițe. Din acest motiv, bărbatul a avut o discuție cu primarul Emil Boc care dorește ca drapelul să fie expus în Piața Avram Iancu din Cluj.
"Am avut o întâlnire cu primarul Clujului, care era foarte bucuros, mai ales că ei au încercat să cumpere steagul la licitaţie, dar fiind plafonaţi de o sumă... Am decis să-l punem la dispoziţie, evident gratuit, ca să fie expus în Piaţa Avram Iancu, chiar în faţa Catedralei Mitropolitane şi a statuii (lui Avram Iancu, n.r.). Apoi o să-l expunem şi la Aeroportul Otopeni, fiind principala poartă de intrare şi de ieşire din ţara noastră, urmând ca ulterior să plece în Franţa, la Paris", a spus Adrian Thiess, informează Mediafax.
Pentru ca drapelul să fie expus în Piața Avram Iancu, Primăria Cluj-Napoca urmează să pregătească terenul pentru sosirea drapelului. Este nevoie ca un mic pavilion provizoriu să fie făcut pentru a susține drapelul.
Acesta a precizat că îşi doreşte ca drapelul de luptă al lui Avram Iancu să poată fi admirat în ţările în care sunt comunităţi importante de români, precum Spania, Italia şi Franţa.
De asemenea, Adrian Thiess vrea ca drapelul de luptă al lui Avram Iancu să însoţească echipa naţională a României la Campionatul European din Franţa, care se va desfăşura între 10 iunie şi 10 iulie.
"Am avut o discuţie cu Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, care s-a arătat încântat de ideea de a avea echipa naţională steagul de luptă în pelerinajul din Franţa de la Campionatul European", a mai spus Adrian Thiess.
Totodată, acesta a precizat că, în luna septembrie, steagul lui Avram Iancu ar urma să fie expus la sărbătoarea de la Ţebea. În acest sat care aparţine din punct de vedere administrativ de comuna Baia de Criş se află mormântul lui Avram Iancu. În fiecare an, Avram Iancu, care a decedat pe 10 septembrie 1872, este comemorat în acest sat, prin manifestări specifice.
Pe de altă parte, pentru promovarea acestui steag ar urma să fie lansată şi o serie de timbre pentru comunităţile de români din Germania şi Austria. De asemenea, urmează să fie făcute demersuri şi pentru o emisie specială la Romfilatelia.
Drapelul lui Avram Iancu va fi expus şi în muzee, în funcţie de interesul acestor instituţii. "Este important nu să-l pui într-un singur loc, ci să existe posibilitatea să-l vadă mai mulţi", a mai spus Thiess.
"Facem tot ce ţine de acest brand. Vrem să-l facem cât mai popular", a mai afirmat Adrian Thiess, precizând că este important ca poporul român să aibă un simbol, informează Mediafax.