Un poet clujean vorbește despre potențialul cultural al Clujului

Ștefan Manasia a intrat în Insomnia, localul său, aparent de suflet, pe care îl frecventează des, un locaș plin de oameni boemi, iubitori de cultură și de frumos, care se adună pentru a-și dezbate ideile cu ocazia clubului de lectură Nepotul lui Thoreau, al cărui fondator este.

”Nepotul lui Thoreau este cel de-al doilea copil al meu, după Estera, de care sunt foarte mândru pentru că este probabil la ora asta cel mai important club de lectură din țară și funcționează fără întrerupere din anul 2008”, spune poetul.

Poezia nu poate fi restrânsă

 Boem este și el, cu părul alunecând șiret peste urechi, iar țigara pe care o ține în mâna dreaptă se fumează mai mult singură. Pentru el a fi poet este o stare de bucurie, de potențare a simțurilor, a gândirii, a frumuseții și îi compătimește sincer pe cei care nu sunt poeți.

”Prin poet nu înțeleg doar autorul de versuri, ci oricare spirit creativ din lumea asta. Și furnicile și peștii și urangutanii por fi poeți. Ne asigură de asta biologii atunci când observă ritualurile lor de creație, de curtare, funerare etc”, explică Ștefan.

Orice gest, orice mișcare, orice idee rostită pe un ton calm, răbdător al poetului Ștefan Manasia emană aroma atât de delicioasă a poeziei, mai ales datorită faptului că pentru el poezia este o formă particulară de cunoaștere, atât a sinelui cât și a lumii.

”Mie mi se pare că poezia cunoaște toate limbajele lumii indiferent că e științifică, artistică, ci absolut orice presupune limbaj este sau va fi încastrat în discursul unui mare poet”, spune bărbatul.

”Acuzat” că este un poet vizionar

Cel mai nou volum publicat de către Ștefan Manasia se numește ”Cerul Senin” și a apărut în toamna anului trecut. Acest volum este o continuare a unui proiect de-al său pe care l-a început în anul 2003 cu volumul ”Amazon și alte poeme”. Acest proiect este într-o oarecare măsură o confesiune tandră și cinică în același timp pe care autorul încearcă să o ducă până în pânzele albe, un fel de jurnal interior. Acest jurnal, se pare, a devenit relevant pentru din ce în ce mai mulți cititori. Acest lucru este susținut de faptul că la Timișoara, unde a fost lansat pentru prima dată ”Cerul Senin”, s-au vândut toate exemplarele.

”Eu pentru orice ficțiune poetică, pentru orice poem vizionar am fost acuzat că aș fi unul dintre ultimii poeți vizionari din poezia română actuală. Orice formă de ficțiune poetică decolează din autobiografie. Cred că absolut orice scriu, de la speculație științifică la construcția unor lumi post-apocaliptice, totul pleacă dintr-o traumă sau o hierofanie de-a mea sau de-a unuia numit Manasia în decursul mai multor vârste biologice, intelectuale și așa mai departe”, a explicat scriitorul.

Clujul iubește cultura

Încă din vremea adolescenței, Ștefan Manasia a văzut Clujul ca un spațiu exotic, necunoscut, îl fascina ceea ce auzisem și citise despre multiculturalism, așa că deși provine din sudul țării, a venit în Inima Transilvaniei deoarece i se pare un oraș ofertant cultural, cel puțin la nivelul Bucureștiului. Este de părere că atât în Cluj cât și la nivel național, cartea este văzută ca o bucurie. Astfel există și apar editori care investesc tot mai mult în cartea de poezie.

”Am putea vorbi despre un trend în ultimul deceniu și nu doar în editarea poeților consacrați și în încurajarea debutanților, ci pur și simplu în cartea ca obiect. Apar tot mai multe cărți frumoase din punct de vedere grafic. Tot mai atrăgătoare pentru cititorul ăsta rafinat, hedonist al hipermodernității în care trăim”, explică poetul.

De asemenea, consideră că orașul Cluj-Napoca ascunde mulți scriitori de calitate care din păcate nu sunt apreciați la adevărata lor valoare la nivel național și a oferit câteva exemple. În ceea ce privește prozatorii clujeni, fără îndoială mai puțin cunoscuți decât ar merita la nivel național sunt Radu Țuculescu, Horea Ursu și ”din păcate prematur dispărutul” Alexandru Vlad. De asemenea nu îi exclude din lista de exemple nici pe ”confrații” său din regimentul douămiist sau cel postdouămiist, enumerându-i pe Andrei Doboș, Vlad Moldovan, Ștefan Baghiu, Alex Văsieș, Ovi Olaru și un scriitor unic din punctul său de vedere un inclasificabil ”prozo-poet”, Stelian Muller.

Fascinația pentru literatură

De când se știe mereu s-a văzut cu o carte în mână sau experimentând fascinația unei biblioteci sau a unei sufragerii pline cu cărți.

”Dacă nu citesc zece-douăzeci de pagini într-o zi mă simt pierdut, trăiesc o depresie, un sevraj. Lectura e odihna mea și modul meu preferat de a-mi încărca bateriile”, explică Ștefan.

Pe lângă asta are micile sale ritualuri, precum un film în fiecare zi, încercând să mențină media de șapte filme pe săptămână. Îi place să descopere cineaști noi, dar și noi zone geografice prin intermediul cinematografiei. Ascultă muzică și se plimbă mult, fiind atent la tot felul de lucruri și îi place să se reîndrăgostească iar și iar de Cluj, descoperindu-l sau redescoperindu-l la pas.

Poetului Ștefan Manasia îi place să contemple, să trăiască, să lenevească aparent până când simte că inspirația îi va dicta ce să scrie.

”Nu poți scrie așa cum face găina ouă. Nu am ajuns și cred că nici nu îmi doresc să ajung la performanța lui Nichita Stănescu, a lui Șerban Foarță sau Emil Brumaru. Numesc doar trei dintre poeții mei dragi pe care îi admir pentru că se pot transpune aproape întotdeauna în starea poetică. Eu prefer să trăiesc, să contemplu, să lenevesc, aparent, până când toate acumulările alea care țin de tectonica inferioară duc la un cutremur, la un vulcan, la o erupție, la un jet, la o ejaculare, la o erecție poeticească. Asta, slavă Domnului, nu se întâmplă prea des. Pot rezista și un an și doi fără să scriu un vers. Atunci când însă scriu, cred că pot produce un capitol de carte, aproape un volum într-o săptămână. Scriu ca un apucat, ca un nebun, nu mai am instinct de conservare, de socializare, pur și simplu sunt doar eu și ecranul laptopului sau foaia carnetului”, a povestit Ștefan Manasia, unul dintre cele mai importante nume din literatura românească actuală.