monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un coregraf clujean vrea să intre în cartea recordurilor

Mario Grosu este coregraf, un artist care promovează cultura, organizează spectacole atât în Cluj cât și prin lume, iar momentan lucrează pentru a intra în Cartea Recordurilor, cu cel mai mare spectacol de tobe.

Pe o străduță undeva în spatele Pieței Mihai Viteazu, o clădire veche, la fel ca majoritatea din Cluj, stă liniștită în agitația marelui oraș. Însă, îndată ce urci scările înguste, o nouă lume se deschide, o lume în care se creează. O sală imensă, cu oglinzi, cu aparatură modernă, așteaptă doritorii să vină să participe la procesul atât de delicat prin care se creează arta, de la dans, la teatru și film, chiar și picturi extraordinare își arată culorile pe pereții companiei Mario Dance Atelier. Mario Grosu, deși spune că nu îi plac cuvintele, vorbește mult, vorbește frumos. Despre dans, despre iubirea pentru artă și cultură.

”E foarte greu să spun în câteva cuvinte cine sunt sau ce fac. Rolul unui artist este să se exprime prin ceea ce face. Eu nu sunt scriitor, sunt coregraf”, spune Mario.


Valoarea atrage valori

Mario este coregraf și a evoluat în mai bine de 1200 de spectacole de-a lungul vieții. Este jovial, nebun și dus cu capul, cum se descrie chiar el. Este o persoană deschisă, iubește oamenii, de aceea a adunat foarte mulți lângă el. Coregraful a lucrat în lumea teatrului românesc timp de patru ani, după care a plecat să studieze în străinătate și a avut norocul și onoarea să lucreze cu unii dintre cei mai buni coregrafi. Acolo a învățat ceea ce înseamnă showbizul și în urmă cu 5 ani, a venit în Cluj pentru a-i învăța și pe alții.


”Mi-am găsit locul ăsta la Cluj unde mă pot exprima ca și coregraf prin diferite lucrări pe care le-am realizat împreună cu colegii mei. Compania Mario Dance Atelier pe 9 aprilie împlinește 5 ani de activitate creativă. Noi am realizat multe spectacole pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca și am început cu elevii de la coregrafie în anul 2011”, explică artistul.

În anul 2011 nimeni nu credea că va avea succes și că spectacolele companiei vor avea sălile pline, iar în același an, cu spectacolul ”Pasiunea”, au reușit să închidă gura târgului, cu o trupă foarte tânără, de la Liceul de Coregrafie ”Octavian Stroia”.


Coregrafului îi place să învețe, să acumuleze, să asculte. Astfel, în urmă cu aproape 25 de ani, un tânăr i-a dat o lecție după care se ghidează în viață, după care a a creat și conceptul a tot ceea ce înseamnă Mario Dance Atelier.

”Eram în teatrul din Belgrad și am cunoscut un copil de 18 ani, care era foarte inteligent, pot spune chiar că era un geniu. Și el mi-a zis, în timpul războiului, când eu lucram la teatru: Întotdeauna oamenii care se iubesc, se găsesc. Și de acolo am dezvoltat un program, Valorea atrage valori. Pentru că valorile care se atrag se și iubesc și merg pe principiul acesta, indiferent de nivelul social. Valorile, oamenii se atrag și formează o forță incredibilă. Această forță se întinde peste tot și transmite vibrații și atunci se face un tăvălug imens”, explică Mario.


Glasul tobelor din Transilvania

În urmă cu doi ani, Mario împreună cu echipa sa au început să lucreze la cel mai mare proiect de până acum. Vor să intre în Cartea Recordurilor cu cel mai mare spectacol cu tobe organizat vreodată. În prezent negociază cu foarte mulți oameni care sunt pasionați de ritm și de tobe în Cluj și speră că vara aceasta clujenii vor avea ocazia să meargă să se bucure de acest concert extraordinar.


”Începem din 12 martie, pe scările Teatrului Național la premiera piesei de teatru Nu te pune cu îngerii sau Miorița reloaded, scrisă de Flavius Lucăcel și regizată de Cris Nedea. Vrem să facem lumea curioasă. Atunci începem teasing-ul pentru Cartea Recordurilor și apoi săptămânal până în iunie, vom fi în Piața Unirii cu tobele, să anunțăm evenimentul. Iar spectacolul cel mare doresc să fie în iunie și se numește Glasul tobelor din Transilvania.  Lucrez de doi ani la acest proiect și doresc să realizez un parteneriat cu Arena Cluj”,  spune Mario.

Are mult de lucru, deoarece dorește să vină toboșari profesioniști care vor dicta ritmul, iar spectatorii vor fi rugați să vină cu orice obiect în care se poate bate și să încerce să-i urmeze, să intre într-o relație interactivă cu spectatorii. Mario Grosu speră să vină cel puțin 10.000 de oameni, considerând că ar fi un lucru extraordinar, nemaivăzut, demn de Guiness Book, ca atâtea tobe să bată în același timp.