Actualitate
Cum vor fi făcute interceptările după decizia CCR
Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, structură în cadrul SRI, este desemnat cu rolul de a obţine, prelucra şi stoca informaţii în domeniul securităţii la cererea organelor de urmărire penală, se arată în proiectul Ordonanţei de Urgenţă privind interceptările.
În proiectul Ordonanţei de Urgenţă să arată că, la cererea organelor de urmărire penală, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor este desemnat cu rolul de a obţine, prelucra şi stoca informaţii în domeniul securităţii naţionale.
Totodată, la cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit şi distinct al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzut de Codul de Procedură Penală.
De asemenea, Ordonanţa prevede şi că Ministerul Public este autorizat să obţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea verificarea, prelucrarea, stocarea şi descoperirea informaţiilor privitoare la infracţiunile date în competenţa parchetelor.
Noile prevederi stabilesc “delimitarea de o manieră neechivocă, după natura obiectului activităţii de supraveghere tehnică dispus în baza unui mandat de siguranţă naţională ca activitate proprie a SRI, de operaţiunile tehnice realizate de organele de urmărire penală în baza unui mandat de supraveghere tehnică dispus de instanţele de judecată conform dispoziţiilor Codului de Procedură Penală”.
Nota de fundamentare mai arată că “se asigură astfel realizarea principiului nemijlocirii în obţinerea probelor prin procedee tehnice speciale de către organele de urmărire penală în mod distinct de activităţile altor autorităţi precum cea proprie a SRI. Prin măsuri tehice se va realiza partajarea infrastructurii (servere de management a interceptării şi console de administrare şi operare) astfel încât să se realizeze accesul nemijlocit şi utilizarea independentă de către organele de urmărire penală”.
Proiectul de Ordonanţă modifică şi sintagma “cu organele de urmărire penală, cu autorităţi prevăzute de alin.1” cu sintagma “cu procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul Poliţiei”.
Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz favorabil proiectului Ordonanţei de Urgenţă privind interceptările, dar cu câteva observaţii.
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a precizat, joi, că parchetele vor folosi infrastructura SRI pentru interceptări, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă urmând să fie avizat vineri în CSAT şi apoi aprobat în şedinţa extraordinară a Guvernului.
Ministrul Justiţiei a precizat că proiectul de ordonanţă de urgenţă prevede folosirea infrastructurii SRI în anchete, dar cu eliminarea oricărei intervenţii din partea personalului SRI. Raluca Prună a mai spus că, după avizul CSAT, vineri seara va avea loc o şedinţă extraordinară a Guvernului pentru aprobarea actului normativ.