monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Melodia „L’Italiano” a lui Toto Cutugno ar putea ajunge în spațiu

Celebrul Toto Cutugno a declarat că cea mai cunoscută melodie a sa - “L’Italiano” ar putea avea șansa de a depăși barierele Terrei, artistul fiind invitat de către astronauții ruși să îi acompanieze într-o misiune în spațiu.

Melodia “L’Italiano” este simbolul Italiei, un imn care îi unește pe toți cei care s-au născut în aceasta țară, indiferent dacă trăiesc sau nu acolo. Toto Cutugno este simbolul acestora în lume, iar cântecele lui străbat lumea în lung și în lat. În Kazahstan a cântat în fața a 48.000 de persoane, iar în Asia cantecul “L’Italiano” are chiar o versiune în limba chineză. “Sunt mândru să îmi reprezint țara dintr-un colț în altul al lumii, îmi place să călătoresc, m-am îndrăgostit de multe locuri de pe diverse continente, România fiind una dintre țările pe care recunosc că o consider o a doua casă, dar totuși doar în Italia ma regăsesc cu adevărat și nu aș putea să o abandonez niciodată”, spune Toto Cutugno.

I-ar fi plăcut să fie posibil să își poarte în spatiu cântecul care l-a făcut faimos, dar procedurile sunt mult prea complicate. A fost invitat de astronauții ruși să îi acompanieze într-o misiune în spțtiu. “Nici acum nu știu dacă au glumit sau au vorbit serios”, se destăinuie artistul italian. S-a simțit la fel de flatat și când președintele Ucrainei a anulat o sedință în Parlament pentru o întâlnire cu el.


“In tarile din Estul Europei sunt numit Maestro. Ma simt flatat, dar nu cred ca acest cuvant ma caracterizeaza. Sunt un autodidact, un barbar in muzica. Pe de alta parte multi italieni, tocmai cei pe care ii reprezint, spun despre mine ca nu sunt un muzician adevarat. Nici asta nu este adevarat. Mi-ar placea sa fiu recunoscut pentru ceea ce sunt: o persoana care isi face treaba cu multa pasiune”, se destainuie cantautorul.

Succesul lui a strabatut lumea inca de la inceputul carierei sale. In anul 1975 a avut primul sau success in Franta, cand Joe Dassin traduce unul dintre cantecele lui Toto Cutugno. I-au cantat melodiile Dalida, Johny Hallyday, Sheila si zeci de cantareti italieni mai mult sau mai putin faimosi.


Pana sa ajunga in spatiu, melodia “L’Italiano” va rasuna duminica seara (13 Martie 2016) din Sala Polivalenta de la Cluj-Napoca, artistul fiind invitat sa sustina un concert dedicat Zilei Femeii, care se numeste „Best Of” si va cuprinde toate hiturile care l-au consacrat pe artist.