monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 200 de clujeni s-au strâns în Piaţa Unirii să protesteze: “Parlamentul profită că suntem topiți de căldură și ne testează vigilența” - GALERIE FOTO

Peste 200 de persoane au protestat în Piaţa Unirii din Cluj, cerând dizolvarea Parlamentului. Un eveniment pe Facebook ”Cătușe înainte de pâine” a anunțat organizarea unui protest civic joi de la ora 18.00 în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Anunţul de mobilizare are ca fundament deciziile din ultimele zile ale parlamentarilor români, care, înainte de a intra în vacanță, au iritat, pe bandă rulantă, cetăţenii.

UPDATE ora 19.30

Peste 200 de persoane protestează, joi seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, cerând dizolvarea Parlamentului, în urma ultimelor decizii luate de parlamentari.

Protestatarii s-au adunat, joi seara, în Piaţa Unirii, având afişe cu mesaje precum "Educaţie, nu corupţie”, "DNA, noi suntem de partea ta”, "Nu pensii speciale, doar închisoare”, "Vrem dreptate, nu imunitate”, "Revoluţia-i în toi, Parlamentul la gunoi” şi "Nu vrem Parlament de hoţi”.


Bogdan Rădulescu, unul dintre organizatorii protestului, a declarat că Parlamentul "profită de perioada de vară" şi "testează vigilenţa românilor", spunând că deciziile din ultimele zile ale parlamentarilor reprezintă "un atentat la siguranţa naţională”.

"Parlamentul profită că suntem topiţi de căldură şi ne testează vigilenţa. Ce au făcut în ultimele zile este atentat la siguranţa naţională. Au votat dezincriminarea conflictului de interese pentru parlamentarii care şi-au angajat rudele, au rezolvat Legea pensiilor speciale pentru aleşii locali, au închis dosarul referitor la organizarea dezastruoasă a votului pentru prezidenţiale, iar Senatul a respins cererea procurorilor DNA de încuviinţare a urmăririi penale împotriva fostului ministru de Externe, senatorul PSD, Titus Corlăţean. Ne-am săturat. Cred că singura soluţie este dizolvarea Parlamentului, pentru că parlamentarii îşi fac legile lor şi ne sfidează pe noi. Cerem dizolvarea Parlamentului”, a spus Rădulescu.


Potrivit acestuia, parlamentarii votează legi exclusiv în favoarea lor şi împotriva cetăţenilor şi încalcă deciziile Curţii Constituţionale.

Printre protestatari s-a aflat şi o bătrână care a spus ca e dezamăgită de pensiile pe care şi le-au votat parlamentarii, în timp ce ea are pensie de 500 de lei.


Protestul este autorizat între orele 18.00 – 21.00 şi ar putea fi reluat în fiecare zi.

“Parlamentul profită că suntem topiți de căldură și ne testează vigilența: au votat dezincriminarea conflictului de interese pentru cei care și-au angajat rudele, urmează superimunitatea avocaților. Asta după ce au rezolvat deja legea pensiilor speciale pentru aleșii locali, au închis dosarul Diaspora referitor la organizarea dezastruoasă a votului pentru prezidențiale. Corlăţean e bine mersi, nici măcar nu și-a dat demisia. Să nu uităm de faptul că în România este în continuare legal să existe pe liste la alegerile locale persoane aflate în închisoare. Joi, 23 iunie, ne vedem în stradă! O ultimă dovadă că stăm cu ochii pe ei înainte să intre în vacanță! Dacă ne strângem îndeajuns de mulți, este posibil să nici nu mai intre în vacanță. Cel puțin nu în vacanță plătită de noi”, se arată pe pagina de Facebook.