Actualitate
Accident rutier grav provocat de un şofer băut
Un accident rutier rutier grav a avut loc luni, 8 august, în jurul orei 23:10 pe strada Cimitirului din comuna Moldoveneşti, provocat de un şofer beat şi fără permis auto corespunzător.
Poliţiştii de la Secţia 9 Turda au fost sesizaţi de accident la ora 23:30. Ajunşi la faţa locului aceştia au stabilit că un bărbat de 51 de ani din comuna Mihai Viteazu, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Cimitirului, la coborârea unei pante a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns în grădina unui imobil din zonă, unde s-a răsturnat.
“În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul se afla sub influența alcoolului. Totodată, acesta nu poseda permis corespunzător categoriei din care făcea parte autovehiculul condus. În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea gradului de alcoolemie în sânge. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis, fapte prevăzute de Codul penal”, au declarat reprezentanţii IPJ.