monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Rămâne Poliţia Cluj fără şef? MAI şi IGPR încă nu ştiu cu cine îl vor înlocui pe Grindean

În mai puţin de două săptămâni conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj va intra în pensie. În aceste condiţii, întrebarea de pe buzele tuturor este: cine îl va înlocui pe Tudor Grindean?

În 2013, noul şef al IPJ Cluj, Tudor Grindean, care l-a înlocuit pe Ioan Păcurar, era prezentat de inspectorul general al Poliţiei Române de atunci, chestorul Petre Tobă.

Până atunci, Tudor Grindean nu a avut nicio legătură cu Clujului. Venea şef al poliţiei clujene dintr-o funcţie de conducere la Ministerul Administraţiei şi Internelor, în aparatul central. A fost pe rând şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba şi şeful Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Alba Iulia.


La instalarea lui Grindean în funcţie, Tobă spune că din punctul lui de vedere, “Clujul e unul dintre inspectoratele de poliţie judeţene mari, cu problematică”.

„I-am cerut domnului Grindean să dispună toate măsurile pe care le consideră necesare pentru creşterea gradului de siguranţă al clujenilor, sub toate palierele", spunea la acea dată Tobă.


Şi s-a văzut cât de “în siguranţă” trebuie să se fi simţit clujenii când de sub nasul poliţiştilor au reuşit să evadeze nu mai puţin de şase infractori periculoşi, unii dintre ei arestaţi pentru tentativă de omor. Chiar dacă reprezentanţii instituţiei neagă categoric că ar exista vreo legătură între deciziile de pensioare ale conducerii şi seria evadărilor.

“Raporturile de serviciu ale conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj vor înceta prin pensionare, la sfârșitul acestei luni, nefiind vorba despre o demitere. În acest sens, raportul a fost înaintat, conform reglementărilor în vigoare, prin Ministerul Afacerilor Interne către Administrația Prezidențială, unde a fost înregistrat la data de 10 august, fiind semnat de Președintele României la data de 17 august. Drept urmare, informațiile apărute în presă, conform cărora pensionarea ar veni ca urmare a incidentului înregistrat la data de 14 august (n.red. un al şaselea infractor periculos a reuşit să evadeze din arestul IPJ Cluj), sunt nefondate, formalitățile legate de încetarea raporturilor de serviciu fiind efectuate anterior”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Cluj.


Noul inspector şef va fi numit de acelaşi Petre Tobă de data aceasta din postura de ministru al Afacerilor Interne (MAI) printr-un ordin.

La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) nu s-a luat nicio decizie cu privire la înlocuitorul lui Grindean. Deocamdată, se analizează variante de lucru. Şi angajaţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj aşteaptă deciziile “de la centru”.


“Conducerea IPJ Cluj nu va rămâne descoperită. De îndată ce Tudor Grindean va ieşi la pensie se analizează dacă va fi împuternicit cineva din cadrul instituţiei (posibil pe o perioadă determinată) pentru a-i prelua atribuţiile fostului şef sau se va merge pe numirea în funcţie. Împuternicirea este o măsură administrativă pentru a întregi echipa managerială și de nu perturba activitatea. Dacă se merge pe împuternicire, va fi numit şef al IPJ Cluj unul dintre adjuncţi sau un alt ofiţer care anterior a mai deţinut funcţii de conducere în cadrul instituţiei. Dacă se ia decizia numirii în funcţie atunci va exista o evaluare a activităţii unor persoane cu funcţii de conducere din Poliţia Română care au fost propuse pentru a ocupa această funcţie. După care, conducerea MAI va face o propunere care va fi anunţată în timp util”, au declarat surse din IGPR pentru Monitorul de Cluj.

Cel mai probabil, dacă se merge pe varianta împuternicirii, atunci un ofiţer va prelua şefia IPJ Cluj, având în vedere că adjunctul lui Grindean, Valentin Rusu, şi-a depus şi el dosarul de pensionare.


În luna iulie, şi fostul şef al Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Marcel Bonţidean, a ieşit la pensie, fiind “instalat” în luna august în funcţia de director general al Poliţiei Locale.