monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Concert extraordinar „Numai din izvor curat”, la Opera Maghiară din Cluj

Sub egida ideii lui Béla Bartók “Numai din izvor curat” se va deschide noua stagiune a Operei Maghiare din Cluj, iar această sintagmă fie și titlul concertului inaugural în data de 7 septembrie de la ora 19:00.

Scopul evenimentului este o prezentare cât se poate de amplă, spectatorilor, a semnificației moștenirii spirituale ale unor genii muzicale ca Béla Bartók și Zoltán Kodály.

Un aspect aparte al acestui spectacol este faptul că melodiile prelucrate de cei doi compozitori sunt interpretate, cântate, jucate întâi în forma lor originală, de către participanţi la concursul de talente în domeniul folclorului muzical “Păunul și-a luat zborul” (Fölszállott a páva), în portul popular specific zonei de provenienţă, apoi prelucrarea “clasică” a acestor melodii sunt interpretate de Orchestra Filarmonicii Naţionale Maghiare, sub bagheta maestrului Zoltán Kocsis.


Programul va fi prezentat de Ferenc Sebő, artist distins cu premiul Kossuth, muzician polivalent cu pregătire atât în domeniul muzicii clasice, cât şi în domeniul muzicii tradiţionale.

“Esenţial în acest spectacol este faptul că piesele pe care oamenii le cunosc şi le iubesc de aproape un secol în forma lor de muzică cultă, să fie prezentate în formă originală, aşa cum probabil le-au auzit Bartók şi Kodály în călătoriile lor de culegere. Putem transmite publicului cea mai scumpă comoară, acea valoare estetică la care Bartók şi Kodály au ridicat muzica populară maghiară şi est-europeană. Nu trebuie să ne oprim din a atrage atenţia publicului larg asupra originii acelui stil pe care îl considerăm stilul lui Bartók şi Kodály. Pentru amândoi sursa, izvorul primordial este întreg patrimoniul folcloric est-european, însă în timp ce Kodály s-a concentrat în primul rând asupra folclorului maghiar, Bartók a călătorit în Bulgaria, Turcia, Algeria ş.a.m.d. să cerceteze originea muzicii populare maghiare. Potrivit lui Kodály şi Bartók muzica populară în straie orăşeneşti, în mediul sălilor de concert este stângace, sfielnică. Straiele în care Bartók şi Kodály îmbracă cântecele populare pentru a le prezenta publicului, sunt straie fantastice, lipsite de infatuare, dar exprimă în întreaga grandoare valoarea universală reprezentată de aceste cântece populare. Fiecare din acestea prezintă o situaţie şi spune esenţialul despre starea sufletească a personajului principal şi despre situaţia dată, care determină cursul vieţii acelui personaj”, a declarat Zoltán Kocsis.