monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Victor Ponta ar putea fi exclus din avocatură la cererea Monicăi Macovei

Membrii Baroului Bucureşti discută astăzi cererea Monicăi Macovei de excludere a lui Victor Ponta din avocatură, europarlamentarul urmând să participe la şedinţă începând cu ora 14.00.

Baroul Bucureşti a anunţat că pe data de 6 septembrie va dezbate cererea Monicăi Macovei de excludere a lui Victor Ponta din avocatură. Fostul premier s-a prezentat la şedinţa din data de 31 august.

"În cadrul Consiliului sunt oameni care cunosc foarte bine prevederile legale, nu era nevoie să îi conving eu sau să spun foarte mult. Aveau textele în faţă şi cred că, din punct de vedere legal, lucrurile sunt sută la sută clare. În rest, încă o dată, îmi exprim regretul că instituţii care nu au legătură cu politica şi Baroul nu are nicio legatură cu politica, e o instituţie democratică cu alt scop, e folosită de doamna Macovei ca să mai daţi dumneavoastră nişte ştiri”, a declarat atunci Victor Ponta.


Monica Macovei îşi va prezenta punctul de vedere în şedinţa de astăzi.

''Ponta nu mai poate fi avocat, pentru că a intrat în avocatură doar pentru că avea diploma de doctor în drept, fără să dea examen. Titlul de doctor i-a fost retras, aşa încât nu mai poate rămâne nicio clipă în Baroul Bucureşti'', a explicat atunci Monica Macovei.


În solicitarea adresată decanului Baroului Bucureşti, Macovei a subliniat că fostul premier nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat, el fiind primit la cerere, cu scutire de examen, pe baza diplomei de doctor în drept.