monitorulcj.ro Menu
Economie

Discuții între Victor Ponta și experții FMI şi CE pe tema reducerii deficitului bugetar

Experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi cei ai Comisiei Europene (CE) au venit, marţi dimineaţă, la Guvern, pentru o discuţie cu premierul Victor Ponta. Tot marţi dimineaţa a venit la Guvern şi Însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti.

Fondul Monetar Internaţional

Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au cerut Guvernului să reducă deficitul bugetar pentru anul viitor la 0,9% din PIB, solicitare pe care partea română a considerat-o inacceptabilă, luând astfel în calcul întreruperea discuţiilor dacă nu este agreat un deficit de 1,4%.

Înaintea începerii discuţiilor, surse oficiale au declarat agenţiei Mediafax că Guvernul va negocia cu experţii FMI şi CE un deficit pentru anul viitor de 2-2,1% din PIB, procentajul suplimentar de 0,6-0,7% urmând să fie utilizat exclusiv pentru armată şi co-finanţare, dar şi la acest nivel sunt necesare măsuri suplimentare pe venituri sau cheltuieli.


Potrivit acestora, Finanţele trebuie să acopere în principal găuri bugetare care vin din măsurile adoptate de Guvern de la mijlocul acestui an şi care au dus şi la suspendarea acordului cu FMI şi CE. Reducerea CAS are un impact negativ bugetar de circa 5 miliarde lei, la care se adaugă alte măsuri promise în perioada electorală, printre care majorări de pensii şi salarii peste indexarea cu rata inflaţiei.

Ţinta de deficit bugetar stabilită pentru anul viitor este de 1,4% din PB, care corespunde unui deficit structural de 1% din PIB, pe care România s-a angajat să îl atingă în 2015.


Solicitarea unui deficit bugetar de sub 1% venită din partea experțiilor FMI şi CE a fost avansată săptămâna trecută, cu argumentul că nu mai trebuie să existe o diferenţă între deficitul pe ESA (unde deficitul nu este calculat pe baza plăţilor efective realizate într-un an, ci pe baza angajamentelor de plată şi a termenelor legale pentru achitarea obligaţiilor) şi cel pe cash (care cuprinde cheltuielile efectuate), aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori.

Luni, surse din Guvern au transmis că FMI şi CE ar fi renunţat la cererea de reducere a deficitului la 0,9% şi că negocierile s-ar purta la acest moment pentru un deficit chiar mai mare de 1,4%. Experţii Fondului Monetar Internaţional şi cei ai Comisiei Europene se află la Bucureşti strict pentru discuţii privind bugetul pe anul viitor.