monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Concert de pian, în deschiderea Festivalului Mozart

Festivalul Mozart, ajuns în acest an la cea de-a 26-a ediţie, începe vineri, 9 decembrie 2016, la Cluj-Napoca, printr-un concert simfonic organizat în parteneriat cu Filarmonica de Stat „Transilvania”. La pupitrul orchestrei filarmonicii clujene se va afla dirijorul Noam Zur, iar îndrăgita pianistă Dana Borşan revine la Cluj pentru a sărbători, alături de melomanii clujeni şi nu numai, muzica lui Mozart.

Programul concertului de deschidere include Simfoniile 25 şi 40 şi Concertul nr. 9pentru pian, de Mozart. Concertul va avea loc la Colegiul Academic, începând cu ora 19.

Născut în 1981, Noam Zur s-a remarcat ca unul dintre cei mai talentaţi tineri dirijori ai Israelului. A studiat la Academia de Muzică din Tel Aviv şi a participat la cursuri de măiestrie, la seminarii susţinute de dirijori şi profesori ca Zubin Mehta, Jorma Panula, Ilya Musin şi Neeme Järvi, iar din 2003 a participat la forumul de dirijat organizat de Deutscher Musikrat din Germania. După o carieră în ascensiune, în cadrul stagiunii 2013/2014, Noam Zur a debutat la pupitrul WDR Rundfunkorchester, Philharmonie Südwestafalen (Germania), al Orchestrei Simfonice şi Filarmonicii din Pilsen (Cehia), al Orchestrei Simfonice din Dubrovnik şi al Filarmonicii „Arthur Rubinstein” din Łódź. Printre cele mai importante concerte din această stagiune, se numără debuturile cu WDR Rundfunkorchester (Köln), Louisville Orchestra (Kentucky) şi Orchestra de Cameră din Bari. În aprilie 2015, a debutat la Opera de Stat din Gdansk, iar în mai, la pupitrul Württembergisches Kammerorchester Heilbronn. În aceeaşi stagiune, 2014-2015, dirijorul şi-a extins activitatea în America Centrală şi America de Sud: a fost invitat pentru o serie de cursuri la Universitatea UNCUYO din Mendoza şi la Universitatea Naţională de Arte din Buenos Aires. A fost invitat, de asemenea, la pupitrul Orchestrei din Xalapa (Mexic). Până în anul 2015 Noam Zur a fost dirijorul principal al Kammerphilharmonie Frankfurt, iar din iulie 2015 a devenit directorul artistic al Festivalului de Operă „Tino Pattieri” din Dubrovnik.


Dana Borşan, solistă concertistă a Societăţii Române de Radiodifuziune, şi-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică din Cluj, sub îndrumarea profesorilor Petru Florian şi Georg Sava, urmând apoi cursurile Conservatorului din Bucureşti în clasa pianistului Gabriel Amiraş. Un rol important în formarea sa artistică l-a avut participarea la cursurile de măiestrie susţinute de celebrii pedagogi Hélene Boschi şi Hans Leygraf. Talentul de excepţie al artistei a fost remarcat de la primele sale apariţii scenice, pianista obţinând numeroase distincţii la concursuri naţionale şi internaţionale – Varşovia, Zwickau, Viena. Activitatea sa solistică se desfăşoară pe cele mai importante scene din ţară, precum şi în turnee efectuate în Bulgaria, Cehia, Germania, Ungaria, Italia, Rusia, Slovacia, Marea Britanie. La acestea se adaugă o serie de înregistrări de succes la casele de discuri din România şi Germania, dintre care se remarcă în mod deosebit integrala concertelor pentru pian de Mozart în compania Orchestrei Naţionale Radio din Bucureşti. În paralel cu activitatea concertistică, solista desfăşoară o prestigioasă carieră didactică, fiind profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Dana Borşan a susţinut cursuri de măiestrie la prestigioase instituţii de învăţământ muzical, cum sunt Conservatorul Naţional din Paris sau Universitatea de Muzică din Viena şi este deseori invitată în juriile unor concursuri internaţionale de mare prestigiu – Concursul Grieg de la Oslo, Concursul tinerilor pianişti chinezi din Hong Kong, Concursul Enescu. Printre absolvenții săi se află tineri artiști afirmați în viața muzicală, atât în țară cât și peste hotare.