monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Jurnalist clujean, audiat în dosarul lui Vanghelie: El era duşmanul lui Ponta în interior, noi eram duşmanii lui Ponta din exterior

Realizatorul TV Rareş Bogdan a spus miercuri, la Tribunalul Bucureşti, în declaraţia de martor pe care a dat-o în dosarul lui Marian Vanghelie, că se întâlnea seara târziu cu fostul primar al Sectorului 5, iar unele discuţii au fost şi despre dosarul acestuia, dar că nu i-a spus niciodată că vrea să ia legătură cu persoane influente pentru a schimba soarta cauzei.

Rareş Bogdan a precizat că, pentru el, care a fost premiantul clasei, Vanghelie era "băiatul din ultima bancă”, cu o inteligenţă nativă şi "spumos”, iar discuţiile lor aveau "o serie de invective” la adesa lui Ponta: "El era duşmanul lui Ponta în interior, noi eram duşmanii lui Ponta din exterior”.

Rareş Bogdan a spus că îşi menţine declaraţia dată în calitate de martor în timpul urmăririi penale din dosarul lui Marian Vanghelie, în care arăta că îl cunoaşte de doi ani pe fostul primar, prin intermediul lui Cozmin Guşă şi că se întâlneau seara târziu, la restaurantul Asiatic şi la hotelul Phoenicia.


Întrebat de judecător dacă Marian Vanghelie i-a spus că vărul sau a fost chemat la parchet într-un dosar „făcut de Ponta, Ghiţă, Oprea”, acesta a confirmat categoric.

Interogat de procurorul de şedinţa dacă a avut sentimentul că, în cazul în care se duce la preşedintele Klaus Iohannis, acesta va acţiona în sensul opririi cercetărilor, aşa cum ar fi spus Marian Vanghelie într-o interceptare, Rareş Bogdan a negat.


“Exclus! Nu cred că ajunge nimeni la dânsul cu aşa ceva. În ceea ce mă priveşte, pentru a ajunge la Preşedinţie, există modalitatea clasică de comunicare, prin biroul de presă. Nici măcar eu, ci persoanele din echipa mea, iau legătură cu persoanele din echipa preşedintelui”, a precizat realizatorul TV, potrivit news.ro.

Un avocat a vrut să ştie dacă, în cadrul discuţiilor cu Vanghelie, fostul primar a menţionat că vrea să apeleze la alte persoane pentru rezolvarea problemelor sale juridice, Rareş Bogdan spunând: “Acesta nu mi-a învederat că vrea să ia legătură cu persoane influente pentru a schimba soarta dosarului.


„Discuţiile conţineau o serie de invective, şi din partea mea şi din partea lui Vanghelie, la adesa lui Ponta.(…) Eu vin din Cluj de patru ani în Bucureşti. Eu am fost premiantul clasei şi pentru unul ca mine el era băiatul din ultima bancă. El era duşmanul lui Ponta în interior, noi eram duşmanii lui Ponta din exterior. Vanghelie era băiatul din ultima bancă, cu o inteligenţă nativă, ştia Bucureştiul de altădată, era spumos”, a mai spus Rareş Bogdan.

Potrivit unei interceptări a DNA, Marian Vanghelie ar fi discutat cu o cunoştinţă despre relaţia sa cu Rareş Bogdan. “Eu mă duc oricum în seara asta, auzi, să vorbesc cu Rareş, să se ducă mâine dimineaţă, la prima oră, la Iohannis. Înţelegi? Că eu am o ... ţin relaţia prin Rareş Bogdan cu Iohannis, pentru că are nevoie de mine să facă majoritatea la Senat”, ar fi spus Vanghelie în acea discuţie, interceptarea fiind depusă la dosar.


Marian Vanghelie a fost trimis în judecată, de procurorii DNA, în iulie 2015, pentru nouă fapte de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte fapte de spălare de bani.