monitorulcj.ro Menu
Actualitate

InterRegio Satu Mare -Bucureşti Nord, întârziere de peste 200 de minute

Trenul are opriri și în Cluj-Napoca și se numără pe lista celor 9 trenuri care au întârzieri luni dimineață din cauza unei defecţiuni la linia de alimentare cu energie electrică între staţiile Timişu de Sus şi Dârste. Firul care alimentează cu energie electrică a fost rupt pe o porţiune de 150 de metri.

Purtătorul de cuvnt al CFR, Oana Brânzan, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX, că firul care alimentează cu energie electrică a fost rupt pe o porţiune de 150 de metri, între staţiile Timişu de Sus şi Dârste.

Din acest motiv, nouă trenuri au întârzieri de la 80 de minute până la 200 de minute.


Între trenurile care înregistrează întârzieri mari este InterRegio care circulă pe ruta Satu Mare -Bucureşti Nord (200 de minute) sau trenul Regio care circulă pe ruta Braşov - Ploieşti - Bucureşti (180 de minute).

Pentru a nu întrerupe traficul feroviar în întregime, Oana Brânzan a spus că unor trenuri au fost ataşate locomotive Diesel.


Problemele au fost remediate parţial, începând cu ora 9, de când trenurile circulă în condiţii normale de trafic pe firul 2 între Timişu de Sus şi Dârste.

Se intervine în continuare pentru remedierea deranjamentului şi pe firul 1.


Purtătorul de cuvnt al CFR a adăugat că după remedierea în întregime a defecţiunii CFR va ancheta motivele pentru care firul a fost rupt.

Etichete: intarziere tren