monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trenul groazei pe ruta București-Cluj-Napoca

Sute de călători au fost nevoiți să aștepte ore în șir în frig, pe un câmp, după ce locomotiva trenului în care se aflau s-a defectat de două ori. Trenul mergea pe ruta București-Cluj-Napoca, iar călătorii au ajuns la destinație cu o întârziere de 6 ore.

Trenul InterRegio 1835 a plecat din București marți în jurul orei ore 16:30 și trebuia să ajungă miercuri dimineața în Cluj-Napoca la ora 5.

Însă, pe la jumătatea drumului, mai exact în Simeria, trenul s-a defectat, iar pasagerii au fost nevoiți să aștepte o oră și jumătate în câmp, până când problema s-a rezolvat.


Locomotiva a fost înlocuită în cele din urmă, însă doar după alți câțiva kilometri, trenul iar s-a oprit. Era vorba de o altă defecțiune la și la cea de-a doua locomotivă. Pasagerii au fost nevoiți apoi să aștepte în gara din Orăștie până când garnitura a primit o altă locomotivă.

În jurul orei 6 dimineața trenul a pornit iar spre Cluj-Napoca.