monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primarul din Beliş, sub control judiciar pentru furt de pădure

Primarul din Beliş, sub control judiciar pentru furt de pădure

Poliţişti din IPJ Cluj au reţinut, în urma unor percheziţii făcute în opt locuri, trei bărbaţi bănuiţi de fapte ilegale la regimul silvic. Primarul comunei Beliş, Viorel Matiş (PSD), a fost reţinut de poliţiştii clujeni, fiind suspectat de comiterea unor fapte ilegale la regimul silvic în vremea când era lucrător silvic, au declarat, marţi, surse judiciare.

"Poliţiştii au reţinut, în urma unor percheziţii realizate în 8 locaţii de pe raza judeţului Cluj, trei bărbaţi bănuiţi de fapte ilegale la regimul silvic. Luni, au fost efectuate percheziţii în locaţii din municipiul Cluj-Napoca, oraşul Huedin şi comunele Beliş, Poieni şi Mărişel, fiind descoperite şi ridicate bunuri şi înscrisuri care servesc ca probe în dosarul penal şi au fost sechestrate obiecte şi diverse sume de bani. În cauză au fost extinse cercetările faţă de trei bărbaţi, în vârstă de 50, 40 şi 59 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, comuna Beliş, respectiv comuna Poieni, judeţul Cluj, care la data săvârşirii faptelor îndeplineau atribuţii de lucrători silvici, aceştia fiind reţinuţi pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional, furt de arbori din fondul forestier naţional şi fals intelectual”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de IPJ Cluj.

Potrivit IPJ Cluj, până acum valoarea estimată a prejudiciului se ridică la 250.000 de euro.


Primarul din Beliş a fost plasat, sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Măsura a fost dispusă de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.

Viorel Matiş şi alţi doi colegi ai săi din vremea în care era şef la Ocolul Silvic Beliş au fost reţinuţi luni, 14 august 2017, de poliţişti, sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunilor de instigare la tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional, furt de arbori din fondul forestier naţional şi fals intelectual. Mai exact, în 2013, aceştia ar fi aprobat tăierea fără drept a aproximativ 5.000 de metri cubi de lemn din cantonul Ciurtuci cauzând un prejudiciu de circa 250.000 euro.


Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, faţă de Viorel Matiş s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional, furt de arbori din fondul forestier naţional, fals intelectual, în formă continuată (123 acte materiale), constând în aceea că în perioada februarie-aprilie 2013, în calitate de şef al Ocolului Silvic Beliş, a determinat, cu intenţie mai multe persoane, să taie fără drept şi să sustragă arbori din padurea aflată în administratea Ocolului Silvic Beliş. De asemenea, în calitate de şef de ocol având competenţa de a stabili sancţiunea contravenţională aplicabilă, a stabilit sancţiunea, constând în "Avertisment" în cazul tuturor celor 123 de procese verbale de contravenţie, întocmite în fals de către inculpaţii Roşu Ardelean şi Lung Marcel, cu scopul de a evita ca procesele contravenţionale să fie date în debit.

Cine îi sunt complicii

Goga Ilie Nicolae este cercetat penal după ce, în calitate de şef district silvic în cadrul Ocolului Silvic Beliş, a determinat, cu intenţie mai multe persoane, să taie fără drept şi să sustragă arbori din fondul forestier naţional, după care pentru a diminua prejudiciul produs prin tăierea ilegală a arborilor, a completat 123 procese verbale de contravenţie silvică întocmite de către inculpatii Roşu Ardelean şi Lung Marcel, cunoscând faptul că aspectele prezentate în acestea sunt nereale.


Lung Marcel este, de asemenea, cercetat după ce, în calitate de technician silvic în cadrul Ocolului Silvic Beliş, a determinat, cu intenţie mai multe persoane, să taie fără drept şi să sustragă arbori din fondul forestier naţional. De asemenea, cu scopul de a crea o aparentă de legalitate cu privire la tăierile ilegale de arbori şi pentru a diminua prejudicial cauzat prin tăierea ilegală a arborilor, a completat 87 procese verbale de contravenţie silvică, cunoscând faptul că aspectele prezentate în acestea sunt nereale.

Şi Roşu Ardelean este cercetat după ce, în calitate de pădurar la Ocolul Silvic Beliş, a determinat cu intenţie mai multe persoane să taie fără drept şi să sustragă arbori din cantonul pe care îl avea în paza sa, prejudicial cauzat fiind în valoare de 1.148.822,9 lei. “Ulterior, pentru a justifica arborii tăiaţi ilegal a întocmit în fals 36 procese verbale de constatare a contravenţiilor silvice în vederea reducerii prejudiciului creat, folosind fără drept date cu caracter personal a unor persoane, contrafăcând semnatura persoanelor pe numele cărora a întocmit procese verbale de contravenţie, folosind documentele falsificate”, spun procurorii.

Etichete: belis defrisari