monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Emanuel Ungureanu îi ajută pe studenți să informeze populația în legătură cu transplantul de organe

ungureanu

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a fost prezent joi seara la o întâlnire cu un grup de studenți mediciniști care doresc să lanseze un proiect prin care să ofere informații populației în legătură cu transplantul de organe.

Ungureanu a sărit în ajutorul unor tineri studenți care doresc să îi ajute pe români să înțeleagă importanța transplantului de organe.

„O seară specială. Un grup de studenți la Facultatea de Medicină din Cluj se pregătesc să lucreze la un proiect prin care să informeze cât mai multă lume despre transplantul de organe din România, mai precis despre modalitatea prin care poți deveni donator sau poți refuza acest gest. Am încerat că le ofer informații utile. Cred că am și reușit”, a scris Emanuel Ungureanu pe pagina sa personală de Facebook.


Deputatul USR care militează împotriva numeroaselor nereguli din sistemul românesc de sănătate, le-a explicat studenților principalele probleme în ceea ce privește transplantul la noi în țară.

„O studentă de la Medicină pe care o cheamă Andra și pe care am văzut-o o singură dată până acum m-a rugat să vin să vorbesc cu un grup de studenți din Cluj despre lumea transplanturilor sau despre această zonă despre care se vorbește foarte mult numai în anumite momente de emoție. În România sunt 12.000 de bolnavi care merg de 3 ori pe săptămână la dializă și conform unei statistici realizate de UE în anul 2015 aveam 72 de copii dependenți de dializă cu vârstă cuprinsă între 7 și 16 ani. De ce sunt importante aceste cifre? Fiindcă arată incapacitatea noastră ca sistem sanitar să facem față unei nevoi majore de a îngriji acești pacienți cu cea mai bună soluție care există în plan mondial, respectiv transplantul. Sunt sute de oameni care așteaptă un ficat, sunt sute de oameni care așteaptă un transplant de cord, iar cele mai îngrijorătoare statistici la avem în ceea ce privește transprantul pulmonar. Problema este la infrastructură. Noi nu avem niciun centru de transplant pulmonar funcțional în România până la această oră”, a spus Emanuel Ungureanu.


Ungureanu le-a vorbit tinerilor mediciniști și despre părțile întunecare ale acestui act salvator a transplantului de organe, dar și despre întâmplările care îi fac pe români atât de reticenți când vine vorba despre donare.

„Transplantul este o lume a tenebrelor pentru că cei care așteaptă un  organ salvator au o problemă de ordin tehnic. Este ușor de intuit care este aceasta. Nu poți aștepta, nu te poți ruga, nu poți face nimic ca cineva să moară ca tu să trăiești. Aici este o zonă a eticii. Suntem într-o zonă în care din cauza unor probleme de comunicare, dar și din cauza unor ani foarte tulburi în care niște străini veneau în România, intrau pe o piață neagră, profitau de sărăcia unor persoane sănătoase dispuse să își vândă un o parte din lobul ficatului sau un rinichi. Cunosc asemenea situații, cunosc și medici care au practicat în România traficul de organe și nu au răspuns până în ziua de azi în fața legii”, le-a povestit deputatul studenților.