monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Românii, dispuşi să-şi vândă organele pentru bani. Anunțul unui tânăr din Cluj: “Sunt foarte hotărât să fac treaba asta”

Din cauza sărăciei, zeci de persoane spun, prin anunţuri postate pe internet, că îşi scot la vânzare un rinichi sau un lob de ficat, în schimbul unor sume mari de bani. În vreme ce unele site-uri sunt pline de mesaje, asociaţiile şi Poliţia arată că încheierea tranzacţiei nu este atât de uşoară.

„Vând rinichi. 14 ani, perfect sănătoasă, non-alcoolică, nu consum droguri sau ţigări. Preţ:10,000 € negociabil”;

„Vând rinichi grupa sanguină B3 - Sunt un băiat în varstă de 20 de ani locuiesc în Cluj-Napoca. Nu mă droghez. Nu beau alcool. Fumez ocazional. La cererea cumpărătorului mă deplasez şi în alte oraşe cu condiţia de a plăti cumpărătorul plata transportului. Sunt foarte hotărât să fac treaba asta altfel nu postam aşa ceva”;


„Vând foarte URGENT rinichi de grupa 0 pozitiv. Am mare nevoie de bani pentru a îmi rezolva toate datoriile. Nu beau alcool, fumez şi nu consum droguri. Preţul este de 8000 de euro negociabil”;

„Vând rinichi grupa 0 pozitiv, am 18 ani, nu mă droghez, beau foarte rar, fumez. Nu am avut nicio problema de sănătate până acum. Am mare nevoie de bani, aşa că rog şi ofer seriozitate maximă. Eu sunt în Portugalia, dar când îmi găsesc o persoană pentru a cumpără rinichiul vin în România. Preţul se discută. Ma puteţi suna la număr de telefon sau pe Whatsapp”;


„Vând urgent rinichi, sunt disperată, prefer să mor fără un rinichi, decat să mor nevăzând copiii.”

Acestea sunt doar câteva exemple de mesaje postate pe internet, în unele pagini dedicate anunţurilor diverse.


În acest context, însă, Poliţia Română a explicat că o sancţiune ar putea interveni numai dacă tranzacţia are loc.

Pe de altă parte, cifrele de pe Agenţia Naţională de Transplant sunt îngrijorătoare şi nu e greu de imaginat faptul că un pacient ar face orice pentru o şansă la viaţă. Pe lista de aşteptare pentru un transplant, până la finele lunii decembrie 2017 se aflau persoane care au nevoie de rinichi (4.901), de ficat (477), de inimă (200), de plămâni (4) şi de pancreas (132).


De asemenea, în timpul anului trecut, 33 de pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare pentru un rinichi au murit, 25 - dintre cei care aşteptau un ficat, 11 - dintre cei care aşteptau inimă şi şase pentru pancreas. Mai mult decât atât, în decembrie tot anul trecut, 9.900 de pacienţi figurau ca fiind dializaţi.

La polul opus se află cifrele ce reflectă operaţiile de transplant din 2017: cu organele prelevate de la donatori decedaţi, în anul 2017 s-au putut efectua 149 de operaţii de transplant de rinichi, 63 de ficat şi trei de inimă.


Gheorghe Tache, reprezentantul Asociaţiei Transplantaţilor din România, a precizat că nevoia îi determină pe oameni să anunţe că vor să îşi vândă organele.

„Probabil, că din disperare, din cauza unor nevoi financiare ei fac acest lucru. Dar este foarte greu ca cineva să poată să acceseze sau să poată beneficia de o astfel de ofertă. Sunt nişte proceduri medicale, sunt nişte reguli stricte şi, cu atât mai mult, aceste anunţuri se înscriu într-un fel şi în cadrul legislativ care prevede sancţiuni foarte clare pentru cei care fac astfel de activităţi. Aici, organele abilitate pot întreprinde acţiunile necesare şi să acţioneze în consecinţă”, a declarat Gheorghe Tache, pentru Mediafax.

Chiar şi în aceste condiţii, preşedintele Asociaţiei a mai spus că nu a auzit ca vreun pacient din cadrul instituţiei sale să fi apelat la astfel de metode, în primul rând din motive financiare.

„Eu, la nivel de asociaţie, unde am aproape 1.900 de membri, nu am auzit pe nimeni că ar fi beneficiat de aşa ceva, în primul rând, pentru că le-ar fi foarte greu să dea suma respectivă. Mulţi n-ar avea banii pe care îi solicită cei care doresc să facă un astfel de gest. În al doilea rând, ar fi foarte greu să fii compatibil cu acea persoană. Sunt nişte proceduri medicale ce trebuie respectate. Ele, dacă sunt încălcate, nu numai că se pierde organul prelevat, dar îşi pune viaţa în pericol primitorul”, a mai spus Gheorghe Tache.

Deşi vânzarea unui organ ar presupune o procedură extrem de dificilă reprezentantul Asociaţiei Transplantaţilor spune că a auzit zvonuri potrivit cărora astfel de tranzacţii ilegale s-ar fi încheiat.

„Despre asta am auzit, de la un medic din interiorul activităţii de transplant, că astfel de persoane ar fi fost contactate de cetăţeni străini, ca urmare anunţurilor de la mica publicitate din anumite publicaţii şi ar fi primit banii şi s-ar fi efectuat operaţia de transplant în exteriorul ţării, din ţara de unde provenea primitorul. Asta nu ştim noi, ştiu doar din ce am auzit”, a mai spus Gheorghe Tache.

Mai multe detalii aici.