monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fostul ministru al Educației, Remus Pricopie: Problema separării funcţiilor politice de cele de conducere din universităţi trebuie să fie tratată cu prioritate

Problema separării funcţiilor politice de funcţiile de conducere din universităţi trebuie să fie tratată cu prioritate, a declarat fostul ministru al Educaţiei Remus Pricopie, referindu-se la scrisoarea Consiliului Naţional al Rectorilor pentru susţinerea lui Valentin Popa la şefia MEN.

„Ultimele zile ne-au arătat că această scrisoare a creat tensiuni în universităţi şi a amplificat polemici din spaţiul public românesc. Nu cred că putem să lăsăm acest moment să treacă fără să vedem unde s-a greşit şi ce ar trebui să corectăm pe viitor. Cu siguranţă, sunt multe de discutat, dar, pentru că acest incident ne-a arătat că există neclarităţi în ceea ce priveşte implicarea instituţiilor de învăţământ în 'activităţi de natură politică' (art.7 (1) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/ 2011), poate ca un câştig pentru spaţiul universitar românesc ar fi adoptarea unui cod de conduită pentru toate persoanele care ocupă funcţii de conducere în instituţiile de învăţământ superior. Evident, în acest document, problema separării funcţiilor politice de funcţiile de conducere din universităţi trebuie să fie tratată cu prioritate”, a scris pe Facebook fostul ministru.


În acelaşi timp, el explică de ce nu a semnat scrisoarea de susţinere.

„În discuţiile pe care le-am avut cu anumiţi colegi din Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR), am adus următoarele argumente: 1. în calitatea noastră de rectori, nu avem dreptul să implicăm universităţile pe care le reprezentăm în problemele politice ale zilei; 2. este nepotrivit să justificăm public această scrisoare ca un 'sprijin colegial'; 3. există riscul ca CNR să fie acuzat de jocuri politice; 4. procedural, asumarea unui document prin semnătura rectorului presupune un proces de consultare cu structurile formale de conducere ale universităţii”, arată Pricopie. 


 

Din cauza unei implicări a politicului în problemele universităților sau viceversa, în ultimele zile a luat amploare un scandal când a apărut o scrisoare semnată de 45 de rectori din întreaga țară prin care îl susțineau pe Valentin Popa pentru funcția de ministru al educației.


Ioan-Aurel Pop, rector Universității Babeș-Bolyai a negat însă că ar fi semnat însă acea scrisoare. Numele lui Pop a apărut pe o listă în care şi-ar fi înscris semnăturile de susţinere 45 de rectori din ţară. Rectorul celei mai mari universităţi de stat din ţară, UBB, spune că nu este de acord cu numirea lui Valentin Popa. Ioan Aurel Pop susţine că nu a semnat nicio scrisoare de susţinere şi că nici nu ar fi fost informat de faptul că numele său ar apărea pe vreo listă. „Eu mai am câteva luni şi o să ies la pensie, nu vreau să mă implic în aşa ceva. Nu l-am susţinut şi nu-l voi susţine pe domnul Popa. Lucrez în învăţământ şi mă deranjează la culme măgăriile astea. Dacă vor continua aşa, va fi dezastru. În direcţia aia ne îndreptăm cu tot ce face PSD. N-am semnat şi nici nu se punea problema să o fac, eu nu-l susţint pe domnul Popa. Nici n-am auzit până acum că ar apărea numele meu pe lista susţinătorilor săi, mi se pare ciudat”, a declarat Pop pentru „Adevărul”.

De asemenea, fostul rector al UMF Cluj a demisionat din Senatul universității din cauza scrisorii celor 45 de rectori.


În postarea făcută miercuri, pe o reţea de socializare, Constantin Ciuce afirmă că sănătatea şi educaţia ar trebui să fie parte integrantă a siguranţei naţionale, deasupra intereselor de partid, întrucât sunt elemente cheie ale viitorului unei naţiuni, scrie Agerpres.

"În acest context, universităţile ar trebui să fie conduse de către oameni care nu sunt doar profesionişti recunoscuţi, ci şi vizionari şi responsabili privind viitorul şcolii şi drumul adevărat pe care aşează generaţiile actuale de studenţi. (...) Scrisoarea de susţinere, semnată de către rectorii universităţilor din ţară pentru actualul ministru al Educaţiei, este inacceptabilă ca mesaj pentru prezentul şi viitorul unor universităţi care se proclamă europene şi, în primul rând, pentru valorile pe care ar trebui să le promoveze în mediul universitar şi în societate. Întrucât rectorul UMF 'Iuliu Haţieganu' nu şi-a retras semnătura de pe scrisoarea menţionată, mi-am depus demisia din Senatul universităţii", se arată în textul postat de Constantin Ciuce.

Monitorul de Cluj a publicat un material despre problemele de care se lovesc elevii, părinții și profesorii din cauza nenumăratelor schimbări care au avut loc la șefia Ministerului Educației.