Problema separării funcţiilor politice de funcţiile de conducere din universităţi trebuie să fie tratată cu prioritate, a declarat fostul ministru al Educaţiei Remus Pricopie, referindu-se la scrisoarea Consiliului Naţional al Rectorilor pentru susţinerea lui Valentin Popa la şefia MEN.
Cătălina Cocan, profesoară de limba engleză la Cluj şi bursieră Cambridge, îi scrie ministrului Educaţiei, căruia îi cere, printre altele, îmbunătăţirea Codului Etic şi reducerea numărului elevilor din clase, adresându-i şi mesajul: “Lăsaţi-mă să privesc în ochii copiilor pe care îi învăţ”.
Bugetul Educaţiei pentru 2015 "merge pe o creştere" şi va cuprinde lucruri noi, cum ar fi un fond special pentru examene şi evaluări, dar şi creşterea salariilor cadrelor didactice în două tranşe, a declarat, luni, ministrul Remus Pricopie, fără a putea spune o cifră exactă privind bugetul.
Senatorul PDL, Alin Tişe, îi cere demisia lui Remus Pricopie din fruntea Ministerului Educaţiei şi îl acuză pe Traian Băsescu că este vinovat pentru cazul “vulpea”.
Partidul Naţional Liberal Cluj-Napoca nu a trecut cu vederea gafele premierului Victor Ponta şi a Guvernului României, cu ocazia începutului anului şcolar.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, promite la început de an şcolar că manualele digitale "vor veni, cu toată efervescenţa şi încăpăţânarea unora", şi avertizează profesorii să nu se transforme în agenţi comerciali ai editurilor ce au profitat de lipsa noilor manuale pentru a vinde auxiliarele.
Examenul de Bacalaureat și Evaluarea națională nu își vor schimba structura în anul școlar 2014-2015, a declarat ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie.
Zeci de mii de tineri fără bacalaureat sunt candidații perfecți pentru universitățile avide după cât mai mulți tineri care să plătească pentru a studia.