monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lemne în valoare de 50.000 de lei, confiscate de polițiști

Peste 200 de metri cubi de material lemnos, în valoare de circa 50.000 de lei, au fost confiscați în urma unor acțiuni pentru combaterea delictelor silvice.

La data de 21 februarie, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au descoperit pe un teren de pe raza comunei Mărgău, în extravilanul localității Răchițele, în locul denumit popular ,,Dealul Rășinarului”, circa 200 de metri cubi de material lemnos.

Pentru stabilirea provenienței materialului lemnos și combaterea delictelor silvice, la data de 22 februarie a.c.,  polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin, împreună cu polițiștii Serviciului de Ordine Publică și cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat controale în zona în care a fost găsit materialul lemnos.


Trei persoane, cu vârste cuprinse între 38 și 69 de ani, din Mărgău, au solicitat revendicarea materialul lemnos, însă nu au putut prezenta documente de proveniență. Cele trei persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în cuantum de 3.000 de lei, iar peste 187 de metri cubi de material lemnos a fost confiscat.

De asemenea, polițiștii au efectuat un control la o societate al cărei obiect de activitate este exploatarea și prelucrarea materialului lemnos, cu sediul în comuna Mărgău, administrator al societății fiind una dintre persoanele sancționate. În urma inventarierii materialului lemnos, s-a constatat că că firma deținea un volum de 40 metri cubi de material lemnos în plus față de stocurile sale. Prin urmare, materialul lemnos a fost confiscat și predat organelor silvice.


Polițiștii vor continua acțiunile pentru stabilirea provenienței materialului lemnos și luarea măsurilor legale.