monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sfârșit tragic în Huedin. O mamă și fiul său, găsiți morți în casă

Polițiștii au găsit trupurile neînsuflețite ale celor doi într-o locuință din Huedin. În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Sfârșit tragic în Huedin. O mamă și fiul său, găsiți morți în casă

Două persoane au fost găsite decedate într-un imobil din Huedin, de către un polițist local. Potrivit IPJ Cluj, este vorba despre o femeie în vârstă de 87 de ani și fiul său, de 63 de ani, ambii din localitatea Huedin.

Decesul celor doi a fost constatat de către un echipaj al ambulanței, iar în urma examinării sumare a cadavrelor, nu au fost observate urme de violență. 


Cadavrele urmează să fie analizate de IML, în cauză fiind desfășurate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

"Trupurile urmează a fi transportate la I.M.L Cluj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei exacte în care au survenit decesele celor doi. În cauză se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal", transmit reprezentanții IPJ Cluj.


CITEȘTE ȘI

CRIMĂ în Mihai Viteazu. O femeie a fost înjughiată de mai multe ori