monitorulcj.ro Menu
Sănătate

ZECI de DECESE la Cluj în doar 7 zile, din cauza infectării cu COVID-19

Decesele cauzate de coronavirus se apropie de 500, la Cluj, de la începutul pandemiei.

ZECI de DECESE la Cluj în doar 7 zile, din cauza infectării cu COVID-19

 

 


De luni, 8 februarie, până duminică, 14 februarie, decesele în cadrul pacienților cu coronavirus au crescut, în ciuda faptului că numărul de persoane infectate a fost într-o ușoară scădere, potrivit datelor comunicate de Instituția Prefectului, județul Cluj.

 


Astfel, în doar șapte zile, 32 de persoane infectate cu COVID-19 au decedat, la Cluj. Atât luni, cât și marți s-au înregistrat câte șase decese. De marți până miercuri au fost înregistrate cinci decese, iar în ziua de joi, un alt deces.

Vineri și sâmbătă au fost înregistrate câte trei decese, iar duminică s-au înregistrat cele mai multe decese din toată săptămâna, respectiv opt.


Doar de la începutul acestui an, au fost raportate 150 de morți în județul Cluj. Dacă până în 31 decembrie 2020 erau 338 de decese la Cluj, duminică au fost deja 492 confirmate. În România, numărul deceselor înregistrate se apropie de 19.400.

Cele mai multe infectări cu COVID-19

În ce privește cazurile de infecție, numărul acestora se ridică la 37.500 în județul Cluj, cele mai multe din țară de la începutul pandemiei până în prezent, exceptând Capitala.


Duminică, 14 februarie, 46 de persoane au fost confirmate COVID-19. Până în momentul de față s-au realizat 368.295 de teste la nivelul județului Cluj.

Săptămâna trecută, numărul internaților a oscilat în jurul valorii de 660. Duminică erau internate 665 de persoane infectate cu coronavirus, dintre care 627 din Cluj.


În secțiile de ATI erau 63 de persoane, numărul acestora fiind de aproximativ 60 de persoane în fiecare zi.

Material realizat de Sarah Gherman.