monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Extinderea pistei de la aeroport, în pericol?

Președintele Consiliului Județean Alin Tişe acuză Ministerul Mediului şi parlamentarii PSD Cluj că blochează extinderea pistei aeroportului. Recent, directorul Aeroportului Internaţional Cluj, David Ciceo, spunea că devierea Someşului şi extinderea pistei sunt vitale pentru dezvoltarea obiectivului.

Tişe spune că extinderea pistei aeroportului clujean este blocată pentru cel puţin doi ani prin faptul că guvernul PSD nu mai finanţează lucrările de deviere a Someşului.

„Chiar zilele trecute am primit o adresă de la Ministerul Mediului prin care ne informează că nu mai pot continua lucrările la devierea Someşului pentru că nu sunt bani în buget şi pentru că au făcut un studiu de fezabilitate care trebuie modificat pentru că e greşit şi că poate anul acesta vor lucra la modificarea studiului de fezabilitate la prelungirea cursului Someșului. Este vorba de lucrarea de deviere a Someşului, pentru ca apoi noi să putem să prelungim pista aeroportului Cluj. Cu alte cuvinte, pista de la aeroport este blocată cel puţin pentru doi ani, întrucât onor guvernul PSD şi în frunte cu deputaţii fantomă de la PSD Cluj care de fapt nu există, nu mai finanţează lucrările de deviere a Someşului. Aceşti deputaţi în afară de a da comunicate altceva nu fac, în loc să se lupte ca Ministerul Mediului să facă mai repede studiile, să dea mai repede soluţiile, să termine lucrările la Someş. Ascultătorii trebuie să ştie că dacă nu se termină lucrările la Someş, noi nu putem termina lucrările la pistă, pentru că pista este paralelă cu viitorul curs al Someşului. Oamenii aceștia de la Ministerul Mediului ar fi trebuit să prindă bani în acest an. Știți câți bani au prins ? Zero lei”, a spus Tişe, joi, la o emisiune la radio.


Întrebat dacă județul ar fi avut bani să continue pista în cazul în care Someşul ar fi fost deviat, Tișe a răspuns: „În momentul în care noi aveam terminate lucrările pentru devierea Someşului, noi găsim formula financiară pentru a face în etape prelungirea la pistă.  Lucrările  nu trebuie făcute deodată, pista are în momentul de față o lungime corespunzătoare, lucrările care au mai rămas le facem în două etape, aşa cum am gândit-o de la început. Ea a fost gândită încă de la început în două etape, această pistă de 3500 de metri”, a răspuns Tişe. 

Reamintim faptul că Aeroportul Internaţional Cluj nu va vedea niciun ban de la Consiliul Judeţean în 2018. Dacă în anii precedenţi aeroportul primea finanţare de la bugetul Consiliului Judeţean pentru cheltuieli de capital sau pentru finanţare de rute noi, anul acesta instituţia nici măcar nu a mai fost menţionată în proiectul de buget. Aeroportul nu va primi bani nici măcar pentru plata de despăgubiri exproprieri pistă 3500 metri aeroport sau în vederea realizării documentaţiei cadastrale pentru terenuri în ceea ce priveşte devierea Someşului.


Mai mult, pe lângă faptul că nu a primit niciun ban din bugetul Consiliului Judeţean în acest an, deşi are cel mai mare profit dintre toate societăţile şi regiile din subordinea forului judeţean, Aeroportul Internaţional Cluj a rămas şi cu bugetul tăiat. Consiliul Județean a decis reducerea bugetului la aeroport cu aproape 500.000 de lei. Directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, spune că o reducere exagerată a cheltuielilor va pune în pericol strategia de siguranţă şi securitate.

Potrivit proiectului de venituri şi buget la Aeroportul Internaţional Cluj, veniturile totale estimate a fi realizate în anul 2018 sunt în sumă de 102,5 milioane lei, profitul brut estimat pentru anul 2018 fiind de 18,4 milioane lei.


Ciceo declara recent că cel mai important obiectiv este extinderea pistei.

“Avem un plan de dezvoltare a infrastructurii în trei etape. Cel mai important obiectiv este extinderea pistei. Fără extindere nu vom putea atinge ţinta de 7 milioane de pasageri în 2030. Considerăm că în 2030 vom ajunge la 7 milioane de pasageri. Din discuţiile avute cu Wizz Air, compania îşi schimbă flota. Wizz Air va avea aeronave Airbus A321 care în acest moment nu pot ateriza pe aeroportul nostru decât cu restricţii la numărul de pasageri. Un inconvenient foarte mare. Există solicitări de capacitate mai mare şi din partea altor companii aeriene. Şi, de asemenea, suntem convinşi că există potenţial pentru zboruri intercontinentale şi odată cu prelungirea piste la 3.400 de metri vom inaugura şi zboruri intercontinentale. În primul rând trebuie să aşteptăm să se finalizeze devierea Someşului”, a precizat Ciceo.


La nivelul anului 2017, Aeroportul Internaţional Cluj a înregistrat un trafic total de 2,69 milioane pasageri, în creştere cu 43% faţă de anul 2016 când s-au înregistrat 1,88 milioane pasageri.

Consiliul Judeţean Cluj a finalizat lucrările de construire a noii piste de decolare-aterizare de 2100 metri în octombrie 2013. Investiţia, care s-a ridicat la peste 166 milioane de lei, fost realizată din fondurile Consiliului Judeţean Cluj.


Pista va avea în final 3.500 de metri, iar costul ar urma să se ridice la 78 de milioane de euro.