monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A fost prins de polițiști conducând cu un permis emis în Serbia, care era fals

Poliţiştii rutieri din Huedin, cercetează un bărbat de 43 de ani din comuna Aghireşu, judeţul Cluj, pentru conducere fără permis.

La data de 24 aprilie, în jurul orei 14.00 poliţişti din cadrul compartimentului Rutier al Poliţiei oraşului Huedin, au depistat în trafic, pe raza oraşului Huedin un bărbat de 43 de ani din comuna clujeană Aghireşu, care conducea un autoturism pe D.N. 1 – E60.

La controlul actelor, bărbatul a prezentat poliţiştilor un permis de conducere emis de autorităţile sârbe, iar în urma verificărilor efectuate sa constatat că acesta este fals.


În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunilor de „Fals material in inscrisuri oficiale”,  „Uzul de fals” si „Conducerea unui vehicul fara permis de conducere”,  fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.

Etichete: fals in acte serbia