Actualitate
O nouă aplicație pentru clujeni: CTP Cluj
Primăria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public anunță un nou instrument digital util, care contribuie la îmbunătățirea experienței de călătorie cu transportul în comun în oraș și în zona metropolitană a Clujului: aplicația CTP Cluj.
"Utilitatea acestei noi aplicații constă în sincronizarea dintre sistemul GPS montat pe flota CTP Cluj și telefoanele smart ale călătorilor, pentru a oferi acestora informații în timp real despre linii, timpi de așteptare și de călătorie și nu în ultimul rând, rute optime", spune primarul Emil Boc pe Facebook.
Potrivit acestuia, principalele funcționalități ale aplicației CTP Cluj sunt:
-afișarea traselor și a orelor de sosire a fiecărui mijloc de transport în comun;
-afișarea pe hartă a tuturor stațiilor și liniilor de autobuz, troleibuz și tramvai;
-posibilitatea de a obține ruta optimă de călătorie în urma introducerii unui punct de plecare și o destinație. Aplicația generează un rezumat al călătoriei, estimând durata totală, în funcție de poziția utilizatorului, trafic, mijloc de transport și distanță totală care trebuie parcursă (deplasarea până în stație + călătoria cu mijlocul de transport în comun).
Aplicația *CTP Cluj* poate fi descărcată acum din Google Play sau App Store.