monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce donează clujenii pe rețelele de socializare?

Din dorința de a face un bine sau pur și simplu pentru a de a scăpa de obiectele nedorite de prin casă, clujenii le împart gratuit pe rețelele de socializare.

În secolul vitezei, absolut totul este doar la un click distanță în întreaga lume. Nici clujenii nu fac excepție de la regulă, astfel că aceștia plătesc facturi, comandă mâncare, socializează, totul pe internet. De asemenea, pot dona și obiectele de care nu mai au nevoie. În acest sens pe Facebook a fost creat un grup, „Lucruri gratis Cluj-Napoca”, unde se găsește cam orice obiect de care ai avea nevoie, gratuit.

Astfel, Monitorul de Cluj a selectat cele mai inedite lucruri pe care clujenii le donează.


Grupul de Facebook „Lucruri gratis Cluj-Napoca” are un motto simplu și clar: „fără vânzări, fără schimburi”. Așadar, clujenii fotografiază și postează.

Mobilă de toate felurile

Mulți clujeni care și-au renovat apartamentul și și-au reînnoit mobilierul, donează mobila veche. Așa sună și anunțul unui clujean, foarte darnic.


„Donez cu ridicare din Mănăștur: dulap, vitrină, comodă, servantă, canapea”.

Astfel, că oricine ar fi putut să asigure transportul, ar fi putut să își mobileze întreaga cameră de zi, făcând o economie de câteva mii de lei.


Un alt membru al grupului donează un raft imens, însă nu asigură transport.

Lucruri pentru bebeluși

De la haine, la papucei, cărucioare sau pătuțuri, proaspetele mămici pot găsi orice au nevoie pentru bebelușii lor. Depinde doar dacă vor să ia astfel de obiecte la mâna a doua.


Mămicile și cer ceea ce ar avea nevoie: scaun pentru mașină, papucei, șosetuțe.

Buturugă de dat

Unul dintre cele mai inedite lucruri pe care o clujeancă a dorit să îl doneze a fost o buturugă de brad, care putea fi ridicat din zona centrală. De ce avea tânăra o buturugă de brad și cine ar fi avut nevoie de ea, nu vom ști niciodată.


Se donează aproape orice

Postările de pe grup sunt extrem de variate. De exemplu, o clujeancă donează atât haine, cât și cărți de specialitate.

„Donez o plasă cu haine pentru femei, mărimi S-M, de primăvară-vară.
De asemenea, donez o plasă cu materiale folositoare în domeniul științelor politice sau al relațiilor internaționale (cărți noi, precum "Diplomația" - Henry Kissinger, "Sistemele internaționale în istoria lumii" - Barry Buzan, o parte din "Politica de putere" și alte cărți fragmentate, cât și notițe aprofundate a lucrărilor, agende care pot fi refolosite, întrucât au puține pagini scrise etc.)”, a scris tânăra.

Unii donează chiar și medicamente.

Unii dau, alții cer

Cu toate că mulți dintre cei peste 50.000 de membri ai grupului sunt acolo pentru a oferi gratuit obiectele de care nu mai au nevoie, sunt alții care cer de la blugi, la papucei sau chiar la mașini de spălat. O tânără din Cluj a cerut discuri cu povești pentru pick-up, pentru fetița ei care are doar câțiva anișori. Alții cer role sau chiar dicționare.

Există și cereri haioase. Astfel, o tânără care avea nevoie de o carte, a postat o poză cu un cal, alături de următorul text:

„Dau regatul și un cal pe cartea lui Mircea Eliade, Maitreyi”.

Lucruri bune de aruncat

Cu toate că majoritatea obiectelor care sunt fotografiate și postate pe acest grup sunt în stare bună sau chiar foarte bună, există persoane care donează haine rupte, aparatură stricată, papuci purtați până au fost uzați complet. Însă cu toate astea, există persoane care au atât de mare nevoie de ele, încât le primesc și așa, uzate la maxim cum sunt.

Etichete: clujeni donatii