monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Andi Daiszler, omul care dă culoare Clujului:„Vreau să ne întrecem cu marile orașe”

Andi Daiszler a fost nominalizat în cadrul Ten Outstanding Young Persons, în categoria Cultură pentru metodele creativ-artistice prin care vrea să schimbe orașul și comunitatea clujeană.

Andi Daiszler - un exemplu de implicare

 

 


El este cunoscut pentru inițiativa Centrul Verde care se derulează în Piața Muzeului și care are ca reper înfrumusețarea pieței prin amplasarea de jardiniere și ghivece cu flori.

Andi a fost nominalizat în categoria de Cultură

Andi Daiszler a vorbit într-un interviu acordat pentru Monitorul de Cluj după ce a dezvoltat mai multe proiecte pentru orașul Cluj-Napoca.


„Dat fiind faptul că a fost prima nominalizare de acest gen, a fost destul de emoționant pentru mine. Am fost anunțat când au decis să mă nominalizeze,  m-au întrebat ce părere am despre chestia acesta și am fost deosebit de surprins. Mi-au explicat în detaliu că li se pare interesant ce fac și tipologia proiectelor pe care noi le derulăm și am acceptat cu onoare și bucurie”, a declarat pentru Monitorul de Cluj .

Cum a pornit ideea Centrului Verde

„Ideea a pornit de la Bistro Viena, pentru că arăta foarte bine, doar că era un punct izolat la nivelul întregii zone”, a explicat Andi. Așa au încercat să convingă oamenii să adopte exemplul localului.


„A fost foarte surprinzătoare reacția oamenilor care spuneau că așteptau un semnal, că toată lumea dorea să facă asta dar nu au prioritizat acest lucru. Faptul că noi am venit și am făcut-o, a fost imboldul pe care toți îl așteptau. Ne-au contactat proprietari de baruri și terase din zonă, instituții publice din zonă, companii, locuitori – toți care vor ori jardiniere ori ghivece ori să ne transmită că și ei și-au pus propriile flori și că vor să participe la aspectul general”, a continuat.

Ideea inițială a proiectului s-a dezvoltat odată cu implicarea oamenilor

Au rămas uimiți în urma numărului mare de cereri de înscriere pentru adopția unei jardiniere. Prin implicarea și spiritul comunității, vom asista la unele schimbări spectaculoase ale zonei centrale:


„Ne-au surprins și pe noi pentru că așa se întâmplă cu ocazia fiecărui proiect nou.  Ne făceam probleme că va trebui să mergem și să batem la toate ușile, să le explicăm în detaliu oamenilor. Dar au fost extrem de receptivi și în perioada următoare vom asista la niște transformări spectaculoase de clădiri din zona Pieței Muzeului , clădiri întregi care se îmbracă în verdeață tocmai ca parte a proiectului nostru și ca urmare a deschiderii acestor oameni.”

Proiectul Centrul Verde continuă mâine, 30 iulie, când vor fi livrate oamenilor alte 100 de jardiniere și încă 300 de ghivece – 200 dintre ele donate de USAMV și restul achiziționate de asociația Daisler.


„200 de jardiniere – așa  ca la o primă estimare înainte de lansarea proiectului ne putem permite din perspectiva bugetului și am considerat că e un start destul de puternic. Acum, văzând lista, contactând oamenii și vorbind cu ei despre ce ar însemna decorarea anumitor clădiri, ne dăm seama că necesarul pentru zonă ar fi undeva la 600-700 de jardiniere”, a recunoscut el.

Astfel, se încearcă suplimentarea celor 200 de jardiniere: „ca urmare a unor donații pe care le-am primit din partea unor companii sau persoane fizice, vom avea undeva la 300-350 de jardiniere pe care le vom dona în total, și cele 100 de ghivece pe care le-am achiziționat. Deci vom dubla sau chiar tripla cantitatea estimată inițial”, a explicat Andi.

Piața Muzeului este o zonă pietonală, cu o arhitectură deosebită, care trebuie valorificată cu ajutorul decorațiunilor florale. Din pricina arhitecturii, atât piața, cât și străduțele adiacente vor fi înfrumusețate pentru a impregna publicului trecător imaginea Europei Centrale și de Vest.

Inițiativa a trezit spiritul civic în clujeni

„Săptămâna trecută de când am început să înfrumusețăm Piața Muzeului am avut parte și de surprize – ne-au contactat oameni care vor să participe activ la amenajarea acestei zone și ne bucurăm foarte mult că putem să creștem în felul acesta numărul jardinierelor sau numărul ghivecelor pe care să le putem oferi”, a adăugat el.

Campania se poate extinde în diferite zone ale Clujului

„Pe măsură ce timpul trece și noi căpătăm încredere în forțele noastre proprii suntem  capabili să ducem și proiectele  în alte zone sau în alte direcții, pe măsura ideilor care ne vin.”

Centrul Verde nu are un reper fizic, cu toate că a pornit din zona centrală. Andi a declarat convins că pot ajunge și în cartierul Mănăștur dacă își propun: „poate vom crește zona de influență pe măsura posibilităților și a finanțelor de care dispunem”. Proiectele nu vor rămâne ancorate în zona centrală, cu excepția străzii Potaissa, unde se află sediul asociației.

Concursul din octombrie are jurați din străinătate

Campania Centrul Verde se va încheia în luna octombrie cu un concurs de decorațiuni,în cadrul căruia vor participa toate clădirile din Piața Muzeului. Astfel, cea mai frumos decorată clădire va câștiga o cină gratis pentru toți locatarii acesteia, la orice terasă din zonă.

„Pregătim o suită de interviuri cu Consulul General al Germaniei la Sibiu și Consulul Ungariei la Cluj, vizavi  de implicarea lor în proiect pentru că ei sunt membrii în juriul care va desemna cea mai frumoasă clădire transformată ca urmare a amplasării de jardiniere și de ghivece. Asta se va  întâmpla în luna octombrie și încercăm să aflăm de la ei detalii despre propriile lor țări vizavi de arta asta a decorării. Sunt foarte multe exemple de orașe întregi care se împodobesc cu flori an de an și care sunt absolut spectaculoase și încercăm să luăm de la ei sfaturi  și exemple de bune practici pe care să le dăm mai departe și să le aplicăm și aici”, a povestit Andi.

Acesta a declarat, de asemenea, că în 5 ani ar dori ca România să ia exemplul Germaniei sau Franței și să fie organizate competiții de înfrumusețare a orașelor, unde să contribuie toți oamenii:

 „Competițiile între orașe, unde toată lumea contribuie și înfrumusețează clădirea, geamul sau balconul tocmai pentru a lua parte la această competiție și mi-ar plăcea, de ce nu, să fie și la noi. Să ne întrecem cu diferite orașe sau între cartiere. E în beneficiul tuturor: al locuitorilor, al turiștilor, al autorităților – toată lumea are de câștigat”, a încheiat acesta.

Citește și:

Au sosit primele 100 de jardiniere pentru Piața Muzeului