monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sindicatele din penitenciare anunţă proteste; grevă prin exces de zel în august şi miting

Sindicaliştii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au anunţat luni calendarul acţiunilor de protest, ei solicitând condiţii de lucru mai bune şi plata orelor suplimentare.

sursa foto rtv.net

Acţiunile de protest vor culmina cu refuzul de a intra în serviciu în toate penitenciarele în care nu este asigurat personalul necesar pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a misiunilor şi un miting în uniformă la Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în luna octombrie.

Potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, între 1 şi 10 august vor fi notificate conducerile penitenciarelor referitor la refuzul de efectuare a orelor suplimentare, "situaţie de natură a duce la blocarea activităţii penitenciarelor". În aceeaşi perioadă vor fi depuse solicitări scrise din partea membrilor de sindicat pentru plata orelor suplimentare restante, ca punct de plecare formal în procedura de recuperare pe cale judiciară a acestora.


De asemenea, conform sursei citate, între 1 şi 10 august vor fi depuse plângeri prealabile din partea tuturor sindicatelor membre, în numele membrilor de sindicat, pentru modificarea ordinelor şi dispoziţiilor ilegale în materia plăţii orelor suplimentare şi a împuternicirilor.

Pe 6 august liderii sindicatelor afiliate vor cere audienţe la directorul general al ANP şi la ministrul Justiţiei, "într-o ultimă încercare de rezolvare pe calea dialogului a revendicărilor".


Conform comunicatului, pe 10 august angajaţii din penitenciare vor organiza o grevă japoneză, iar pe 19 august - o grevă prin exces de zel la accesul în penitenciare şi la alte activităţi, "care, deşi nu afectează drepturile deţinuţilor, pot duce la blocarea penitenciarelor".

În perioada 27 august - 27 septembrie, un număr de 50 - 100 de angajaţi în uniformă vor picheta penitenciarele, iar între 1 şi 10 septembrie vor fi depuse acţiuni în instanţă şi plângeri penale din partea tuturor sindicatelor membre.


Pe 3 octombrie va fi organizat un miting în uniformă la Ministerul Justiţiei şi la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi un marş de protest între cele două instituţii, iar începând cu luna octombrie angajaţii anunţă că vor refuza să intre în serviciu în toate penitenciarele în care nu este asigurat personalul necesar pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a misiunilor.

"Ministrul Justiţiei a promis acum un an standarde privind condiţiile de lucru în penitenciare şi un plan multianual de investiţii, dar nu s-a ţinut de cuvânt. În schimb, bugetul pentru investiţii a fost redus la jumătate", se arată în comunicat.


Printre revendicările lucrătorilor din penitenciare se numără şi plata orelor suplimentare restante.

"În continuare sunt peste un milion de ore suplimentare restante neplătite. Ministrul Justiţiei s-a angajat, acum şase luni, la Penitenciarul Vaslui că acestea vor fi plătite şi nu s-a ţinut de cuvânt", se precizează în comunicat.


Sindicaliştii mai solicită stoparea împuternicirilor ilegale.

"Cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de management superior şi încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depăşirea limitei de un an permisă de lege. Chiar directorul general Marian Dobrică se află de mai bine de două luni în această situaţie", spun sindicaliştii, în comunicat.

Totodată, printre revendicări se află eliminarea discriminărilor salariale şi aprobarea Statutului poliţistului de penitenciare.

"În legătură cu o parte dintre revendicări, cele care îmbracă aspecte infracţionale, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus deja plângeri penale împotriva ministrului Justiţiei", se mai arată în comunicatul citat.