monitorulcj.ro Menu
Actualitate

România este la pământ în gestionarea catastrofelor naturale. Motivul: incompetenţa instituţiilor

România este slab pregătită în prevenirea și gestionarea dezastrelor naturale. Motivul principal este incompetența instituțiilor responsabile, punctează un studiu publicat de World Bank Group.

Conform calculelor, din 1990 și până în prezent au fost înregistrate 77 de catastrofe naturale severe pe teritoriul țării, soldate cu daune totale de peste 3.5 miliarde de dolari (circa 3.5% din PIB-ul României). De asemenea, în ultimii 100 de ani au fost înregistrate 13 cutremure majore, rezultate cu 2.630 de victime și cu aproximativ 400.000 de persoane afectate, în condițiile în care peste 75% din populație este vulnerabilă la cutremure.

Studiul mai punctează că ne așteaptă o schimbare considerabilă de climat în următorii 50 de ani, impactul estimat al dezastrelor naturale asupra infrastructurii dublându-se până în 2020. În urma inundațiilor din 2010 s-au produs pagube de peste 1.1 miliarde de euro, fiind afectate circa 12.000 de suflete. Cu o mai bună prevenție, precum îndepărtarea mașinilor din zonele de pericol sau protejarea documentelor oficiale această pagubă putea fi semnificativ mai mică, susține specialistul Donato de Rosa.


"Deși autoritățile române recunosc că politicile și instituțile mai eficiente pot avea un rol major în reducerea costurilor privind catastrofele naturale, agenda de reforme este nefinalizată. Indiferent că vorbim despre modernizarea clădirilor pentru a le face rezistente la cutremure, despre protejarea climatică și modernizarea agriculturii, ori despre îmbunătățirea gestionării resurselor de apă și combaterea riscurilor de inundații, România este limitată de slăbiciunea instituțiilor sale în încercarea de a depăși consecințele calamităților", conform World Bank Group.