monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un nou termen în dosarul fostului președinte CJ. Mihai Seplecan susține că este victima unei înșelătorii: "Sunt nevinovat!"

Cu un discurs scris de mână pe o foaie ruptă dintr-un caiet dictando și cu un teanc de poze în care apare alături de senatorul Marius Nicoară, Mihai Seplecan s-a prezentat, luni, la Tribunalul Cluj, pentru a se apăra în dosarul în care este acuzat că s-a folosit de o diplomă de licență falsă pentru a se angaja în diferite posturi.

Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj a prezentat 16 puncte prin care își susține nevinovăția, declarând în fața completului, dar și la ieșirea din sala de judecată că este victima unei înscenări. Avocatul acestuia, Cătălin Bichescu, a precizat că presupusa faptă a lui Seplecan nu se încadrează într-un act material care să încalce legea în mod repetat, prin prisma faptului că acesta nu ar fi prezentat niciodată o diplomă originală la angajare, ci doar copii xerox necertificate. Acesta a cerut ca încadrarea juridică să fie schimbată din uz de fals în formă repetată (n.r. Seplecan este acuzat de 10 acte materiale), marșând pe idea că legea protejează doar documentul original, nu și copiile xerox. Totodată, acesta a contestat acțiunile civile ale firmelor la care fusese angajat Seplecan, pe motiv că pretențiile de prejudiciu sunt neîntemeiate.

Cu toate că avocatul său a mers pe ideea că mai mulți martori în dosar au declarat că nu au văzut diploma originală a lui Seplecan, ci doar copiile xerox, fostul președinte al Consiliului Județean a decis să-și toarne cenușă în cap și să admită că diploma este falsă, dar că nu știa de acest fapt. Cu câte o vorbă dulce la adresa judecătorului și a procurorului, Mihai Seplecan a vorbit despre credința sa, despre sacrifiicile aduse pentru cariera politică, susținând că este victima unei înscenări.


"Sunt nevinovat! Eu personal nu știam că această diplomă este falsă, nu există dovezi care să ateste faptul că știam că aceasta este falsificată. Din contră, am dat dovadă de corectitudine și transparență, am fost cooperant. Am avut certificatul ORNISS (n.r. Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat), am cerut control asupra mea, când puteam să desemnez alte două persoane. Nu președintele Consiliului Județean, ci instituția trebuia să aibă acel certificat ORNISS", a declarat Seplecan, avocatul său admițând că acesta ar fi dat dovadă fie de nebunie, fie de un curaj nebănuit de a fi supus unui control care ar fi putut aduce la iveală anumite aspecte defavorabile.

"Atunci când a venit poliția, eu le-am dat diploma de licență. Dacă eram un falsificator, credeți că nu mă duceam să rezolv și diploma de masterat? Nimeni, nicio instituție nu mi-a cerut diploma de licență în original. Așa merg angajările, pe pile, știe toată lumea, să nu ne ascundem după deget! (n.r. referitor la recomandarea semnată de Marius Nicoară cu privire la angajarea lui Seplecan în funcția de director adjunct la SC Electrica Furnizare SA). În toată perioada în care am fost angajat, eu mi-am făcut datoria, cu prețul sănătății, am slăbit 38 de kilograme din cauza stresului! Ghinionul meu, cum ar spune domnul președinte Iohannis!


Eu nu am făcut averi, nu am furat, chiar m-am luptat cu sistemul. Nu beau, nu fumez, merg foarte des la biserică, sunt un bun creștin, fac cât bine pot la toată lumea. Există recomandări bune la adresa mea în acest dosar, și nu doar de la colegii de partid. Dacă aș fi dorit să ocolesc legea, acei oameni mai veneau să spună lucruri în favoarea mea? Eu vă spun că așa funcționează toate sistemele statului, toate numirile în funcție trebuiau susținute de șefii partidului aflat la putere. Am avut o relație bună cu Marius Nicoară, m-am atașat de el, mai ales că eram orfan de tată de la vârsta de 8 ani. I-am fost consilier personal", a continuat Seplecan care, după un discurs plin de gesticulări și ardoare, s-a înmuiat în fața judecătorului Eugen Crișan atunci când acesta l-a rugat să îi descrie curricula necesară obținerii unei diplome de licență.

"O anumită persoană, Cristi sau Cristian, un apropiat al domnului Nicoară a fost persoana care m-a îndrumat la Spiru Haret, acum 14 ani. Diploma a fost făcută ca o manevră de șantaj. De ce timp de 14 ani am fost un om bun, doar de acum 3 ani nu mai sunt, de când am refuzat să accept anumite ilegalități? Timp de 10 ani am fost bun, doar de un an sunt inamicul numărul unu al clujenilor în ochii lui Marius Nicoară? A fost prostia mea în tinerețe că mi-am pus încrederea în cine nu trebuia. Buba este la «Spiru Haret», că dacă intră cineva acolo, pușcă și bubuie tot! Hai să-i închidem gura lui Seplecan, să nu se mai întoarcă niciodată în politică!", a declarat fostul președinte al Consiliului Județean, refuzând să răspundă la întrebarea judecătorului, cu toate că a încercat să-i mângâie ușor orgoliul, spunând că are mare încredere în acesta, deși auzise zvonuri conform cărora Eugen Crișan ar fi în relații bune cu un anumit procuror, presupus "inamic" al lui Seplecan.


Mihai Seplecan a precizat că a depus dosarul la Universitatea "Spiru Haret", a susținut și a obținut diploma de licență în 2006, dar nu a spus în care sesiune de examen. Astfel, judecătorul a dispus revenirea cazului în stadiul de cercetare, cerând o adresă la universitate pentru a elibera toată documentația necesară, de la fișe de prezență și până la lucrarea propriu-zisă. De asemenea, i-a cerut lui Seplecan să depună la dosar toate înscrisurile necesare, Seplecan declarând că va solicita unui alt senator să facă o adresă similară ca cea făcută de Nicoară, susținând că este victima unei răzbunări. Acesta a menționat și faptul că rectorul Universității "Spiru Haret", Aurelian Bondrea, este în relații bune cu Toma Rus, fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, un apropiat al senatorului Marius Nicoară. Următorul termen în acest dosar a fost fixat pentru data de 25 februarie.