monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Țeparul imobiliar Traian Onuc a vrut să fugă în Germania

În ciuda faptului că are interdicţie de a mai vinde apartamente, Traian Onuc încearcă în continuare să profite de încrederea oamenilor şi încă încearcă să vândă, ilegal, zeci de apartamente în Cluj-Napoca.

Magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca au verificat măsura preventivă luată față de Traian Onuc, acuzat de mai multe persoane de înșelăciune imobiliară. În cadrul procesului, Onuc a depus o cerere pentru a i se da voie să plece în Germania, dar instanța a refuzat să îi aprobe cererea.

”Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații (…) să nu depășească limita teritorială a României, să nu efectueze tranzacții având ca obiect înstrăinarea de drepturi (reale sau personale) asupra imobilelor situate în Cluj-Napoca, strada Fabricii nr. 65-67 și în Cluj-Napoca, strada Miko Imre, respectiv antecontracte de vânzare-cumpărare. În caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive (…) Respinge cererea de încuviințare a părăsirii teritoriului României de către inculpat pentru a se deplasa în Germania”, arată soluția pe scurt a instanței.


În ciuda faptului că are interdicţie de a mai vinde apartamente, Traian Onuc încearcă în continuare să profite de încrederea oamenilor şi încearcă să vândă din nou, ilegal, zeci de apartamente în Cluj-Napoca.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca l-au trimis în judecată pe Traian Onuc sub acuzaţia că a înşelat 130 de persoane, de la care a încasat avansuri de peste 2 milioane de euro pentru apartamente în două blocuri pe care nu le-a finalizat.