monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai se declară solidară cu magistraţii

Conducerea Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai îşi exprimă dezaprobarea cu privire la modalitatea de adoptare şi la unele dintre dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă nr. 7/2019, apreciind că acestea ar aduce atingere independenţei magistraţilor şi funcţionării normale a sistemului judiciar, se arată într-un comunicat.

"Avem în vedere în acest context: prevederile prin care se încearcă scoaterea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie de sub autoritatea procurorului general (art. 14 pct. 4 din Ordonanţă), aducându-se atingere principiului constituţional al controlului ierarhic ce guvernează activitatea Ministerului Public; dispoziţiile lipsite de previzibilitate referitoare la excluderea din magistratură pe motivul neîndeplinirii condiţiei privind buna reputaţie, dacă se apreciază că nu se impune menţinerea în funcţie; lipsirea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii de prerogativa avizării propunerilor de numire în funcţiile de conducere de la vârful ierarhiei Ministerului Public şi conferirea acestei prerogative Plenului CSM, în cadrul căruia procurorii reprezintă o minoritate; prevederea potrivit căreia funcţiile de conducere în Ministerul Public pot fi exercitate şi de către judecători care au exercitat cândva funcţia de procuror, contrar principiului separării carierelor judiciare", se arată în comunicat.

De asemenea, se menţionează că este de semnalat riscul producerii unor blocaje instituţionale prin aplicarea dispoziţiilor art. 17 din ordonanţă, care prevăd încetarea tuturor detaşărilor în funcţii de conducere în cadrul structurilor de vârf ale Ministerului Public în termen de 45 de zile, interval în care nu este tehnic posibilă derularea unor proceduri de concurs pentru ocuparea respectivelor poziţii.


"Toate aceste modificări creează aparenţa unui demers menit să subordoneze Ministerul Public unor interese care nu au nimic comun cu funcţionarea sa într-un stat de drept, să rezolve conflicte personale între deţinătorii vremelnici ai unor funcţii de conducere şi, ceea ce este mult mai grav, să creeze premise pentru exercitarea de presiuni asupra judecătorilor şi procurorilor în legătură cu instrumentarea unor cauze. De aceea, Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai îşi exprimă deplina solidaritate cu membrii corpului magistraţilor, judecători şi procurori, şi apreciază că singura soluţie pentru ieşirea din situaţia creată o reprezintă abrogarea neîntârziată a dispoziţiilor menţionate din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă nr. 7/2019", se mai afirmă în comunicatul semnat de decanul Florin Streteanu.