monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Niște părinți AU UITAT de copiii lor care erau în vecini și i-au dat DISPĂRUȚI la poliție

Niște părinți clujeni au sunat disperați la poliție și au dat alarma pe rețelele de socializare că au dispărut copiii lor. S-a dovedit că nu aveau de ce să își facă griji.

Părinții unor copii din Cluj-Napoca au anunțat sâmbătă seara dispariția lor atât la poliție, cât și pe rețelele de socializare.

„În data de 16 martie au dispărut doi copii, fată și băiat, în jur de 10 ani din Zorilor, strada Gheorghe Dima. Unu avea o geacă albastră și celălalt roșie”, au scris părinții pe Facebook.


A fost anunțată și poliția, iar un echipaj a sosit la fața locului în cel mai scurt timp. Surse din poliție spun că pe când polițiștii au ajuns pe Gheorghe Dima, situația deja era lămurită. Micuții erau în vecini, se jucau pe calculator cu alți copii.