monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tișe a “îngropat” 12 mil. € sub un strat de pământ. Dedesubturile închiderii gropii de gunoi Pata Rât

Consiliul Județean Cluj “închide” groapa de gunoi de la Pata Rât în fiecare lună...de 8 ani. Nu numai că această rampă nu e închisă, deşi au trecut mulți ani de când acolo trebuia pus lacătul, dar această “operațiune” a ajuns să coste județul 12 milioane de euro.

Se lucrează intens la închiderea rampei de deșeuri de la Pata Rât” sau “Procesul de închidere a depozitului neconform de deșeuri avansează în ritm alert, totul culminând cu “Analiza stadiului fizic al lucrărilor indică un progres semnificativ al acestora, neexistând niciun fel de motive de îngrijorare legate de nerespectarea termenelor de execuție”.

Sunt pasaje din comunicatele de presă emise de Consiliul Județean și asumate de președintele Alin Tișe în care anunță triumfător că “în luna martie 2020 se vor finaliza lucrările de închiderea a rampei de la Pata Rât, iar după 70 ani de utilizare de către clujeni, vechiul depozit de la Pata Rât va deveni un deal înverzit”. Dar cu ce costuri?


Preşedintele CJ Cluj nu scoate o vorbă despre suplimentarea suspectă, ca să nu spunem ilegală, a contractului (de trei ori!?) pentru închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât.

Patru președinți, o promisiune: închiderea Pata Rât

În 2011, când Consiliul Judeţean anunţa pentru prima dată că începe lucrările la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) se vorbea despre închiderea rampelor de gunoi neconforme din judeţ. Atunci, preşedintele instituţiei era Alin Tişe.


În 2014, Consiliul Judeţean anunţa că închiderea şi ecologizarea celor şase depozite de deşeuri neconforme din judeţul Cluj, respectiv Pata Rât, Dej, Gherla, Huedin, Turda, Câmpia Turzii, era estimată a se finaliza în decembrie 2015. La acea vreme, Horea Uioreanu, preşedintele de atunci a Consiliului Judeţean, era arestat preventiv pentru fapte de corupţie, iar conducerea instituţiei era asigurată de Vakar Istvan.

În 2015, Consiliul Judeţean sub conducerea lui Mihai Seplecan anunţă, din nou, închiderea Pata Rât, prin predarea amplasamentului firmei Nord Conforest, în urma câștigării unei licitații la valorea de 27,2 milioane lei.


Timpul a trecut fără să se întâmple nimic.

Din 2016, când l-a conducerea instituției a revenit Alin Tișe, au început să curgă milioane de euro în conturile firmei Nord Conforest. În noul mandat, Alin Tişe anunță lunar că închide Pata Rât.


Bani pentru stingerea incendiilor și pentru gunoi fără acte

Imediat după câștigarea licitației, Nord Conforest reclamă constant în perioada 2016-2017 că au fost depozitate suplimentar peste 500.000 metri cubi de deşeuri față de momentul licitației și refuză să intre în teren pentru a începe lucrările de închidere a rampei. Cu toate că forul județean a spus negru pe alb că cine câştiga licitaţia trebuia să-şi asume cantităţile suplimentare de deşeuri și că nu se permite suplimentarea contractului, în martie 2017 conducerea Consiliului Județean a cedat și a suplimentat, zicem noi, în afara legii, cu 3,5 milioane lei. Un comunicat al CJ Cluj din ianuarie 2017 spunea că lucrările de închidere a celor patru depozite este de 29,8 milioane lei, pentru ca în martie 2017 valoarea să crească la 33,2 milioane lei.

Mai mult, înainte de alegerile locale din iunie 2016, consilierii județeni au cedat suspect de ușor și au alocat, direct, fără licitație, 800.000 de euro către Nord Conforest pentru presupuse cheltuieli cu stingerea incendiilor de la groapa de gunoi.


Cum să dai milioane de euro pe un strat de pământ

Ce presupune închiderea Pata Rât? Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean întreaga operaţiune consta în acoperirea rampei cu un strat de pământ “peste care se va realiza o înierbare a întregii suprafeţe aflate între şanţul perimetral şi gardul amplasamentului”.

Suntem în decembrie 2016 iar Nord Conforest obține 1,3 milioane de euro de la Consiliul Județean reprezentând “cheltuieli neeligibile suplimentare necesare închiderii şi ecologizării deşeurilor depozitate la Pata Rât”.

Potrivit Consiliului Judeţean, pe parcursul derulării contractului de lucrări, Nord Conforest a depus un număr de 11 revendicări prin care a solicitat extinderea duratei de execuție a contractului și suplimentarea valorii acestuia, datorită cantității de deseuri depozitată suplimentar pe amplasament și în afara acestuia.

Când nu ard, gunoaiele o iau la vale

În 2017, la Pata Rât au loc ample alunecări de teren, acumulare de levigat, poluare, iar Consiliul Județean este obligat să ia o serie de măsuri pentru a opri dezastrul ecologic, printre acestea numărându-se achiziționarea unei stații de levigat sau lucrări de stabilizare printr-un zid de sprijin.

Un moment prielnic pentru ca în iulie 2018 Nord Conforest să mai primească 21,6 milioane lei (5 milioane de euro) sub același pretext: cheltuieli suplimentare aferente finalizării închiderii depozitului Pata Rât.

Cine e în spatele Nord Conforest

Nord Conforest SA este o societate cu sediul în Gilău controlată de Dorin și Emil Așchilean. Societatea are drept obiect al activității ”lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor”. Dorin Așchilean este acționar și la ACI Cluj, împreună cu fratele său Ioan Așchilean și fondatorul Băncii Transilvania Horia Ciorcilă și oamenii de afaceri Gicu Gânscă și Dorel Goia. ACI Cluj a avut mai multe contracte cu instituţiile statului: a reabilitat Parcul Central şi Clădirea Casino, a construit Cluj Arena, Salina Turda şi sediul Facultăţii de Ştiinte Economice şi Gestiunea Afacerilor.

Nord Conforest a construit noua bază sportivă din Gheorgheni, contractul ridicându-se la 4,6 milioane de euro, firma a mai câştigat contractul pentru modernizarea şi extinderea Parcului Industrial Tetarom I la o valoare de 9,3 milioane de euro sau pentru construirea Parcului Industrial Tetarom IV, unde Consiliul Judeţean a pierdut finanţarea europeană.

Cum au fost alimentate conturile Nord Conforest

2015  - SC Nordconforest SA pune mâna pe un contract în valoare de 27,2 milioane lei fără TVA pentru închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât

Mai 2016 – Nord Conforest primește de la Consiliul Județean, direct, fără licitație, 3,5 milioane lei (800.000 de euro) pentru stingerea incendiilor izbucnite la rampa de gunoi

Decembrie 2016 – Nord Conforest primește, din nou, de la Consiliul Județean, 1,3 milioane de euro reprezentând cheltuieli neeligibile suplimentare necesare închiderii şi ecologizării deşeurilor depozitate la Pata Rât

Ianuarie 2017 - Alin Tișe emite autorizaţiile în vederea executării lucrărilor de închidere agropii de gunoi de la Pata Rât contra sumei de 23,3 milioane lei (5 milioane de euro). Contractul initial din 2015 a crescut la 29,8 milioane de lei, incluzând aici și închiderea depozitelor Gherla, Turda şi Huedin

Martie 2017 – Tișe anunță că valoarea totală a lucrărilor de închidere a celor patru gropi (Pata Rât, Turda, Gherla, Huedin) a ajuns la 33,2 milioane lei

Iulie 2018 – A treia suplimentare a contractului pentru Nord Conforest din partea Consiliului Județean: 21,6 milioane lei (4,7 milioane euro) reprezentând cheltuieli suplimentare aferente finalizării închiderii depozitului Pata Rât