monitorulcj.ro Menu
Actualitate

PS Florentin, dezvăluiri inedite despre Papa: „L-am simțit liber, a început să spună povești!”

Prezent la Câmpia Libertății de la Blaj, ultima destinație a vizitei Papei Francisc în România, PS Florentin Crihălmeanu a analizat la „cald” importanța celor trei zile istorice.

sursă foto: Libertatea

Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla a vorbit despre modestia și simplitatea Suveranului Pontif, caracteristici pe care le-a dovedit la fiecare popas din cadrul vizitei-maraton. PS Florentin dezvăluie că Papa Francisc s-a simțit iubit în România, lăsând în urma sa o lecție de modestie din care ar trebui să învățăm cu toții.

„Au fost zile spectaculoase, pasionante, o tensiune în sens pozitiv, care a crescut de la o zi la alta, începând cu momentul sosirii pe Aeroportul Otopeni. A dat mâna cu fiecare episcop, dar n-a scos un cuvânt, a avut o privire profundă. Este un om simplu, care încearcă să înlăture orice barieră. Vedeți cum abordează copiii? Este un om care nu se sfiește să fie om!”, a declarat PS Florentin Crihălmeanu într-o intervenție în direct la Digi 24.


„Doresc să cred că ne pune niște probleme, chiar dacă nu ne schimbăm de pe o zi pe alta. Oare nu am putea fi și noi mai simpli? Uite, Papa a acceptat să meargă în cartierul rromilor, să se «expună», pentru că nu mai există ziduri, repulsie. Nu-mi permit să dau sfaturi altora, dar am putea învăța din această smerenie. Stilul lui de a predica nu este stilul filozofic al Papei Benedict al XVI-lea, nici cel pastoral al Sfântului Papa Ioan Paul al II-lea, ci unul iezuito-franciscan, prin care vine și aruncă «bomba», dar nu finalizează, ne lasă să o ducem noi mai departe”, a mai spus PS Florentin, comparând smerenia cu un pod care, pentru a fi trecut, trebuie „călcat mai întâi în picioare”.

„Cer iertare în numele Bisericii Domnului și vouă pentru momentele în care, de-a lungul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greșită, cu privirea lui Cain, și nu cu cea a lui Abel, și nu am știut să vă recunoaștem, să vă prețuim și să vă apărăm în specificitatea voastră!” – Papa Francisc la Blaj la întâlnirea cu comunitatea de rromi


Episcopul greco-catolic susține că predicile Papei Francisc din România trebuie analizate bucată cu bucată, iar beatificarea celor șapte episcopi martiri este „mai mult decât o compensație”.

„El (n.red. Papa Francisc) nu privește oamenii ca pe o masă, el privește persoana, dă mâna cu ea, comunică, chiar dacă nu înțelege. Are un plămân și jumătate, are o problemă la șold, dar niciodată nu se plânge, merge înainte. Acceptă programul care i se pune în față și, oricât de obosit ar fi, se schimbă la față datorită iubirii împărtășite. La Iași, când am avut ocazia să stau în preajma Sa, l-am simțit liber, a început să ne spună povești, chiar am avut nevoie de translator să ne traducă. Este un om foarte calm, dar respectă programul la milimetru”, a dezvăluit Florentin Crihălmeanu, declarând că locurile pe unde a trecut Papa Francisc erau ca „Rio de Janeiro în sărbătoare”.


Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla este de părere că Pontiful Roman a făcut un favor României prin vizita de trei zile, în condițiile în care vizitele papale pe care Papa Francisc le face în Europa durează cel mult două zile.

CITEȘTE ȘI: REPORTAJ Așa am trăit vizita Papei Francisc: lacrimi de bucurie și emoție la Șumuleu-Ciuc