monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tânăra care ar fi întreținut relații sexuale cu un băiat de 11 ani, condamnată la închisoare cu SUSPENDARE

O femeie din localitatea clujeană Aiton a fost condamnată de Curtea de Apel Cluj la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, sub acuzaţia că a întreţinut relaţii sexuale cu un minor de 11 ani.

O femeie din localitatea clujeană Aiton a fost condamnată de Curtea de Apel Cluj la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, sub acuzaţia că a întreţinut relaţii sexuale cu un minor de 12 ani.

„Admite apelul declarat de inculpata MMM împotriva sentinţei penale nr. 118/20 martie 2019 pronunţată de Judecătoria Turda. Reduce pedeapsa aplicată inculpatei MMM pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare şi dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare. Instanţa stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni şi obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa", se arată în sentinţa Curţii de Apel.


Decizia Curţii de Apel este definitivă.

Femeia de 39 de ani a fost reţinută de poliţişti în iulie 2018 pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un minor în vârstă de 12 ani.


De profesie sociolog, Maria Moldovan a fost reținută în iulie 2018, după ce ar fi făcut sex cu un copil de 11 ani, în repetate rânduri. Femeia a fost ulterior plasată sub control judiciar.

„Se pare că există elemente care să conducă la concluzia că fapta s-a petrecut, atâta vreme cât procurorul a dispus controlul judiciar. Ea nu recunoaşte însă. Copilul avea 11 ani la momentul producerii faptei, acum are 12 ani. S-a întâmplat în mod repetat în decurs de 4-5 luni. Poliţiştii de la Postul de poliţie Aiton au aflat cumva de informaţii, s-au autosesizat şi au declanşat cercetările”, declara purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, în momentul în care Maria Moldovan a fost reținută.


Maria Moldovan și minorul de 11 ani erau vecini. Femeia, care lucra ca sociolog la un centru din Cluj-Napoca, s-a văzut în repetate rânduri cu băiatul, în diverse locuri din satul Rediu, comuna Aiton. Localnicii susțin că i-ar fi văzut pe cei doi sărutându-se.

De asemenea, un alt copil, care a fost audiat în prezența părinților, a mărturisit că a văzut-o pe Maria Moldovan în timp ce întreținea relații sexuale cu băiatul de 11 ani. Mai mult, minorul i-ar fi povestit unui psiholog cum se întâlnea cu femeia care ar fi inițiat raporturile sexuale.


Copilul de 11 ani ar fi încercat să pună în aplicare pozițiile sexuale practicate cu Marinela Maria Moldovan și cu o fetiță, colegă de școală cu acestea. La momentul la care femeia a fost reținută de polițiști, familia băiatului a încercat să ascundă relația celor doi pe motiv că „se fac de rușine în sat”.