monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Timişoara nu va fi Capitală Europeană în 2021? Clujul a pierdut în fața orașului de pe Bega

Suedezul Chris Torch, care a coordonat echipa artistică a Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală Europeană a Culturii, a atras atenţia, într-o scrisoare deschisă, că „există îngrijorarea reală că UE va lua în calcul retragerea titlului", din cauza lipsei de finanţare.

Suedezul Chris Torch, al cărui mandat de consultant artistic s-a încheiat luni în cadrul Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală Europeană a Culturii, a semnalat, prin intermediul unei scrisori deschise, problemele financiare existente în implementarea proiectului.

„Realitatea stă în felul următor: Timişoara 2021 nu a primit niciodată o şansă rezonabilă pentru a se putea dezvolta în aşa fel încât să poată implementa un program cultural coeziv. Limitările financiare şi manevrele politice au blocat orice fază de pregătire, situaţie care ne-a permis să realizăm bucăţele din ceea ce era proiectat, atunci când am avut sporadica oportunitate de a reuşi să implementăm parte din ceea ce ne propusesem. Planurile noastre iniţiale se bazau pe promisiuni de finanţare, obiective ambiţioase şi programe de plată fireşti. După trei ani bugetari de la acordarea titulaturii, nu s-a creat nicio bază economică stabilă. Cuplate cu personalul insuficient şi lipsa fondurilor necesare implementării, planurile au devenit visuri”, a afirmat Christ Torch, citat de Mediafax.


De asemenea, fostul consultant artistic din cadrul Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală Europeană a Culturii a precizat că există o îngrijorare cu privire la faptul că Uniunea Europeană va lua în calcul retragerea acestui titlu, din cauza lipsei de finanţare a proiectului.

„Din cauza lipsei totale de finanţare din partea surselor din România, în ultimele şapte luni de zile dezvoltarea programului a întâmpinat piedici serioase. Multe proiecte s-ar fi putut dezvolta în a doua perioadă a acestui an şi ar fi pregătit evenimentele ce urmau să aibă loc în 2021. Ce-ar fi fost dacă... Momentan există îngrijorarea reală că Uniunea Europeană va lua în calcul retragerea titlului acordat Timişoarei. Mai există posibilitatea la fel de reală ca ultima etapă – acordarea Premiului Melina Mercouri (1.5 milioane euro) – să nu mai aibă loc. Comisia de Monitorizare a UE a fost şocată atunci când a trebuit să asculte explicaţiile confuze şi neconvingătoare legate de suma derizorie de fonduri acordată din suma totală promisă de către autorităţile publice Asociaţiei TM2021. Iar atunci când acele fonduri au existat, au fost făcute disponibile într-un mod haotic, niciodată la datele la care fuseseră promise, nerespectând angajamentele semnate", a arătat Chris Torch în scrisoarea deschisă.


Totodată, suedezul a mai acuzat autorităţile locale de faptul că au „blocat" constant capacitatea asociaţiei de a-şi atinge obiectivele.

„Din păcate, lipsa de competenţă în domeniul cultural a celor din Board, dominat de aceleaşi autorităţi publice care au blocat în mod constant capacitatea TM2021 de a-şi atinge obiectivele, nu anunţă nimic bun. Numai o iniţiativă cetăţenească serioasă, care să întrunească o secţiune amplă a sectorului cultural şi a societăţii civile, ar putea pune suficientă presiune pentru ca situaţia să poată fi schimbată. Din păcate, până în acest moment, răspunsul sectorului cultural a fost unul marcat de interese personale şi de lipsa curajului, atât la noi în oraş cât şi la nivel naţional. Această fragmentare este unul dintre marii noştri inamici. Există prea multe voci care se suprapun, dar nu au niciun interes să colaboreze”, a mai spus Chris Torch.


Chris Torch a coordonat echipa artistică a Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală Europeană a Culturii începând cu februarie 2017, iniţial din poziţia de director artistic, iar apoi de consultant. Înainte să vină la Timişoara, suedezul s-a ocupat de proiectul Rijeka - Capitală Culturală Europeană 2020.

Oraşul Timişoara a fost desemnat, în luna septembrie a anului 2016, Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Oraşele contracandidate la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 au fost Bucureşti, Cluj-Napoca şi Baia Mare. Oraşul bănăţean a candidat cu un proiect care se numeşte „Luminează oraşul prin tine”.