monitorulcj.ro Menu
Actualitate

1,5 mil. € pentru întreţinerea sistemului de bike sharing. În Floreşti şi Apahida sistemul e offline

Inaugurat cu trei ani întârziere şi departe de a fi funcţional la capacitate maximă, sistemul Bike Sharing continuă să dea bătăi de cap municipalităţii.

Primăria Cluj-Napoca plăteşte 1,5 milioane euro pentru servicii de operare şi întreţinere sistem bike-sharing – Cluj Bike pe raza localităţilor Cluj-Napoca, Apahida, Floresti. Contractul va fi valabil patru ani, iar firmele interesate pot depune ofertele până la finalul lunii septembrie.

Potrivit anunţului municipalităţii, ofertantul va face dovada că şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale, operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească că este legal constituit şi că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului. Printre condiţii se mai numără şi faptul că cifra medie de afaceri pe ultimii trei ani financiari să fie de minim 1.000.000 lei, iar câştigătorului licitaţiei i se va solicita bilanţul contabil pe anii 2016, 2017 şi 2018.


Biciclete imaginare în Floreşti şi Apahida

În luna iunie, consilierii locali au aprobat un acord de asociere între municipiul Cluj-Napoca şi comunele Floreşti şi Apahida în vederea achiziţionării de servicii de operare şi întreţinere a sistemului de bike-sharing.


În 2015 s-a semnat acordul cadru de servicii pentru operarea şi întreţinerea sistemului de bike-sharing cu o durată de valabilitate de 48 de luni, acord care a expirat.

Cluj-Napoca şi comunele Floreşti şi Apahida sunt beneficiarii proiectului “reţea de staţii self-service de închiriere de biciclete” prin care a fost realizată o reţea de 50 de astfel de staţii şi o reţea de piste şi trasee destinate bicicliştilor.


Municipiul Cluj-Napoca are 43 de staţii, Apahida – 3 staţii şi Floreşti – 4 staţii.

În 2015 Primăria Cluj-Napoca a încheiat un contract de prestări servicii cu SC Wind Technologies SRL, contract în baza căruia firma a prestat şi realizat servicii privind operarea şi întreţinerea reţelei de bike sharing.


Probleme în lanţ

Societatea din Braşov, Wind Technologies, a câştigat în defavoarea Regiei Autonome a Domeniului Public, contractul de întreţinere a reţele de bike-skaring, pentru 7,2 milioane de lei, fără TVA.


Contractul presupunea gestionarea, repararea şi întreţinerea celor 540 de biciclete europene.

În noiembrie 2016, cu trei ani întârziere, Primăria Cluj anunţa finalizarea proiectului Bike Sharing. Dacă iniţial, la momentul semnării proiectului, valoarea contractului era de 2,6 milioane euro, după trei ani întârziere costurile au ajuns la suma de 3,1 milioane euro. În momentul de faţă, pistele pentru biciclete sunt doar de formă, multe din ele fiind amenajate pe trotuare astfel că pietonii circulă nestingheriţi pe ele, iar şoferii îşi parchează maşinile fără jenă pe piste.

La câteva săptămâni de la punerea în funcţiune a bicicletelor, clujenii s-au plans de proasta funcţionare a sistemului de bike-sharing şi au semnalat numeroase defecţiuni. În primul rând, multe staţii sunt offline şi nu pot fi folosite bicicletele din standuri.

Nici pistele pentru biciclete nu sunt potrivite pentru funcţionarea Cluj Bike în mod corespunzător.

În Florești şi Apahida, toate stațiile au rămas offline, ceea ce înseamnă că locuitorii comunelor nu pot beneficia de serviciile „Cluj Bike”.

Conform regulamentului, o bicicletă poate fi închiriată gratuit timp de o oră. După scurgerea acestui interval, păstrarea bicicletei nu mai este gratuită: utilizatorii plătesc o taxă între 2 şi 80 de lei, în funcţie de timpul de utilizare.

Mii de carduri noi pentru bike sharing

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţa pe 1 august că va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing.

“Conform rapoartelor din aplicația de gestiune de bike sharing, 3.500 de beneficiari nu au utilizat niciodată sistemul de la solicitarea emiterii cardului până în prezent. Astfel, sistemul va fi suplimentat cu 3.500 de carduri pentru cei care vor solicita emiterea unui card de utilizator. De la darea în folosință a sistemului de bike sharing în Cluj-Napoca, acesta a fost folosit pe 2.539.853 de trasee, un traseu reprezentând o deplasare a unei biciclete dintr-un punct din oraș în altul”, susţine municipalitatea.

Pentru obținerea unui card, solicitanții trebuie să prezinte la ghișeu actul de identitate, să semneze un contract cu administratorul sistemului și să dețină o adresă de e-mail validă și un număr de telefon personal care vor fi utilizate în procesele de comunicare dintre beneficar și furnizorul serviciilor de mobilitate alternativă.