monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un val de aer polar ajunge în România. Temperaturi de -10 grade în Transilvania

Ultimele zile din 2019 vor fi cu adevărat unele de iarnă, anunță o nouă prognoză meteo emisă de ANM.

Un front de aer rece va ajunge în sud-estul Europei, iar în paralel unul de aer cald, neobișnuit pentru această perioadă, va afecta jumătatea vestică a continentului.

În Balcani, cel mai frig va fi în vestul peninsulei, pe coasta Adriatică.


Meteorologii britanici susțin că va ninge în Carpați și Balcani. Izolat, la altitudini mari, stratul de zăpadă ar putea atinge 50 de centimetri săptămâna viitoare.

„Pauza de iarnă” se va termina după Anul Nou, când europenii vor avea parte de aceeași vreme mult mai caldă decât normal, cum a fost până acum.


Astfel, în perioada următoare sunt așteptate ninsori în toată țara.

„În privința precipitațiilor, vor mai apărea, la noapte, mâine și poimâine (vineri și sâmbătă n.r.). Vorbim de ninsori la munte, iar în Moldova, Transilvania, Maramureș, încet-încet, pe lângă ploi să apară și lapoviță și ninsoare treptat. Asta pentru că va pătrunde o masă de aer mai rece pe circulația aerului din nord, urmând ca în noaptea de sâmbătă spre duminică, precipitațiile sub forma de ninsoare să apară în partea de centru, est și sud-est a teritoriului, iar duminică să mai ningă în general slab în jumătatea de sud-est a teritoriului, după care precipitațiile să mai ia o pauză. Regimul termic va fi unul de iarnă. Până acum, luna decembrie ne-a adus temperaturi cu mult peste media perioadei, motiv pentru care și în acest moment, până pe 25 decembrie, vorbim de o medie climatologică de plus 3.8 față de media aceleiași perioade față de anii 1980-2010, ceea ce o situează deocamdată pe primul loc, dar va trebui să așteptăm sfârșitul lunii ca să vedem dacă va fi într-adevăr cea mai căldurosă lună din ultimii 50 de ani. Odată cu pătrunderea aerului rece, polar, temperaturile mai scad. Revenim la un regim termic normal. Pe timpul nopților, vor apărea temperaturile predominant negative, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. Sâmbătă spre duminică și duminică spre luni, vorbim de -8...-10 grade în Transilvania, până la 0 grade în zona litoralului și în capitală urmând să apară valori negative de -2 grade”, a spus Mihai Timu, meteorolog ANM, potrivit Digi24.ro.


 

Etichete: frig ninsoare