monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Iohannis a promulgat eliminarea supra-accizei la carburanţi şi a supra-impozitării contractelor part-time

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care sunt eliminate supra-acciza la carburanţi şi supra-impozitarea contractelor part-time de la 1 ianuarie 2020.

Această reducere în privinţa carburanţilor va însemna că acciza în România va fi mai mică decât minimul impus la nivel european.

La începutul lunii, şeful statului spune că va promulga aceste măsuri, motivând că trebuie luate pentru a încuraja în ansamblu economia, chiar dacă pe termen scurt au "un oarecare impact bugetar negativ".


"Eliminarea supraaccizei şi o posibilă creştere pentru a îndeplini limita cerută de Comisia Europeană, totuşi, vor duce la o scădere considerabilă a taxării carburanţilor, vorbim de o scădere destul de importantă, eliminând supra-acciza, iar o majorare până la limita cerută de Comisa Europeană este foarte, foarte mică, deci suntem foarte, foarte aproape de acea limită. Sunt convins că Guvernul va reglementa aceste chestiuni", declara Iohannis.

Totodată, supra-impozitarea contractelor de muncă cu timp parţial a fost eliminată în vederea aplicării unei baze de calcul pentru contribuţiile sociale şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate în funcţie de salariul realizat, nu în funcţie de salariul de bază minim brut pe ţară