monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primele spectacole ale anului la Teatrul „Puck"

Cei mici și cei mari sunt așteptați în acest weekend la primele reprezentații ale anului 2020 ale artiștilor Teatrului de Păpuși „Puck" din Cluj-Napoca.

Este vorba de „La porunca știucii "/„A csuka parancsára" (sâmbătă, 11 ianuarie), în regia lui Zoltán Balló și de „Frumoasa din pădurea adormită", în scenariul și regia lui Gabriel Apostu (duminică, 12 ianuarie).

Spectacolul „La porunca știucii" /„A csuka parancsára", după T. Tarakovski, în regia lui regia lui Zoltán Balló, reluat de Varga Ibolya va fi prezentat la Teatrul „Puck" sâmbătă, 11 ianuarie, de la ora 11. Este una dintre cele mai cunoscute povești populare rusești, a cărui protagonist, Iemeliușka cel neînfricat, poartă multe asemănări cu Erős János (Ion cel Puternic) al nostru, al maghiarilor. La momentul oportun, ambii renunță la a lenevi fericiți lângă căldura sobei pentru a dovedi că nu provin din această lume și că nu cunoaște imposibilul. Cu ajutorul formulelor magice puse la dispoziție de Știucă, Iemeliușka o îmbracă pe mama lui într-o blană împodobită, le primește la masă pe animalele din pădure, cu ajutorul vrăjii transformă iarna rusească în primăvară, reușește s-o facă să râdă Fiica Țarului cea fără Zâmbet, iar după aceea își duce acasă soția fericită, în coliba „împodobită" din pădure. Reușește toate acestea foarte ușor, cu zâmbetul pe buze, cântând la acordeon, glumind în permanență, fără ca noianul de piedici să-i strice cheful și buna dispoziție.


Scenografia și păpușile sunt realizate de Günter Wallner, iar restaurarea decorului și a păpușilor le aparține Elenei Ilaș și lui Florin Marin. În distribuție:  Dorottya Balogh, Márton Csortán, Szabolcs Domokos, Réka Giriti, László György Áron Kötő, Laura Pünkösti și Jenő Urmánczi.

Vârsta minimă recomandată este de trei ani. Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară.



Duminică, 12 ianuarie, de la orele 11 și 12.30, sunt programate reprezentații ale spectacolului „Frumoasa din pădurea adormită", după Charles Perrault, în scenariul și regia lui Gabriel Apostol.

Povestea începe atunci când o ursitoare rea, dorind să se răzbune pentru că nu a fost invitată la petrecerea dată în cinstea prințesei Aurora, îi ursește ca, în ziua în care aceasta va împlini șaisprezece ani, să se înțepe într-un fus și să moară. Blestemul aruncat asupra micuței prințese este îndulcit de o ursitoare bună, care spune că aceasta nu va muri, ci va cădea într-un somn adânc împreună cu întregul regat.


Spectacolul aduce în atenția spectatorilor de toate vârstele o feerie, un basm îndrăgit al literaturii clasice universale, o poveste despre bine și rău, despre destin, prietenie și iubire.

Scenografia este semnată de Andra Ștefan, ilustrația muzicală de Dan Bălan, Distribuția este alcătuită din Ramona Atănăsoaie, Frunzina Anghel, Andreea Bolovan, Ionuț Constantinescu, Laura Corpodean, Robert Trifan, Iulian Lungu, Călin Mureșan, Angelica Pamfilie, Andra Ștefan și Adina Ungur.


Spectacolul se joacă în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.