monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Grefierii protestează faţă de eliminarea pensiilor de serviciu

Grefierii anunță proteste faţă de intenția guvernului de eliminare a pensiilor de serviciu.

Grefierii anunţă suspendarea activităţii astăzi în intervalul orar 10:00-12:00, iar din data de 27 ianuarie, va fi întreruptă activitatea în instanţe şi parchete, la nivel naţional, pe o perioada ce va fi stabilită în cadrul adunărilor locale sindicale, ce vor avea loc joi.

Aceștia sunt nemulţumiți faţă de iminenta abrogare a legii care reglementează dreptul la pensia de serviciu, în sesiunea extraordinară a Parlamentului din 28 ianuarie.


„Ne arătăm indignarea împotriva „eliminării” pensiilor de serviciu, denumite „pensii speciale” de către parlamentari pentru a câştiga simpatia electorală a unei mase de oameni dezinformaţi, spunându-le că ajută bugetul statutului, când, în fapt, eliminarea acestui drept poate avea consecinţe negative tocmai în rândul electoratului ce poate deveni oricând justiţiabil. Înţelegem să aducem la cunoştinţă că, prin aceste decizii populiste, calitatea actului de justiţie va avea de suferit”, spun sindicaliştii grefierilor.

 


 

Etichete: greva pensii