Actualitate
Veste excelentă pentru Aeroportul Cluj. Este pentru prima dată când se întâmplă!
David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj și președintele Asociației Aeroporturilor din România, a fost ales să facă parte din echipa de 7 membri care reprezintă organizația în Consiliul de Conducere Mondial al Airport Council International.
“Este pentru prima dată când un reprezentant al aeroporturilor din România ajunge să facă parte din forul mondial de conducere al unei organizații care are un rol extrem de important în modelarea regimului aviației civile la nivel internațional”, transmite conducerea Aeroportului Cluj.
Decizia a fost luată la ședința Consiliului de Conducere a Airport Council International Europa, desfășurată ieri, 22 ianuarie, la Bruxelles.
„Ieri, la Bruxelles, în cadrul ședinței ACI Europe Board, colegii m-au votat să fiu unul dintre reprezentanții europeni în ACI World Governing Board, pentru o perioadă de trei ani. Eu voi ocupa locul vacant pentru Europa”,a declarat pentru Monitorul directorul Aeroportului Internațional Cluj-Napoca, David Ciceo.
Alături de directorii generali ai aeroporturilor din München, Moscova (Domodedovo), Atena și Bologna și directorii Aena (Spania) și Fraport (Germania), David Ciceo va trebui să reprezinte interesele aeroporturilor europene pentru dezvoltarea unui sistem de transport aerian caracterizat prin siguranță, securitate, eficiență și compatibilitate cu mediul înconjurător; întărirea cooperării între toate segmentele industriei aviației și promovarea unui cadru legislativ și normativ, precum și a unor politici, standarde și practici naționale și internaționale în domeniu în acord cu interesele și prioritățile aeroporturilor.
Cu ocazia întâlnirii de la Bruxelles, s-a desfășurat sub înaltul patronaj al președinției croate a Consiliului Uniunii Europene și cu participarea unor reprezentanți ai Parlamentului European și Comisiei Europene un summit al sustenabilității pentru industria aviației. Discuțiile au vizat probleme extrem de importante precum decarbonizarea aviației în conformitate cu obiectivul Uniunii Europene pentru 2050 privind neutralitatea climatică și măsurile concrete care ar trebui întreprinse în acest sens.
Pe agenda ACI Europe s-au mai aflat rapoartele comitetelor permanente ale ACI Europe – pe probleme politice, siguranță operațională și tehnică, securitate aeronautică, protecția mediului, resurse umane și leadership. De asemenea, a fost aprobată strategia organizației la o serie de negocieri cu impact major pentru industria aviației precum cele cu privire la ajutoarele de stat, taxele aeroportuare, protecția mediului, relațiile cu alți stakeholderi în domeniu.