OPINIE. ICR, mobilul pasagerilor politici de moment

Luați cu „lucruri importante”, precum „salvarea statului de drept” (unii) sau „distrugerea statului paralel” (alții), în ultimii 3-4 ani, noi toți și fiecare în parte (oameni obișnuiți, jurnaliști în parte sau presă de-a valma), am fost țintuiți asupra instituțiilor mari și de prim rang ale statului: Parlament, Guvern, CCR, CSM, SRI, miniștri și ministere, mai ales Justiție (cu ale ei păcate), Interne (cu ai lui Poliție și Jandarmerie) și alte câteva. Astfel că n-am prea fost atenți sau ne-a cam scăpat din vedere că sub această primă „scoarță” a statului există alte instituții, de rangul doi și trei, „vaci de muls” bune pentru cei ce nu știu să facă altceva și pentru care guvernarea asta înseamnă, pe toate „gurguiele”. Nu stau acum să număr zecile de agenții guvernamentale  (pline de „competenți” de partid), nu-mi bat capul (cred că ar fi imposibil) să deslușesc sutele de „pile politice” din ministere de sub secretarii de stat (care ar trebui să fie funcționari pricepuți și experimentați), mi-ar trebui mult să descopăr, câți și până la ce nivel (femeie de serviciu, portar?), zecile de mii de „soldați” ai partidului angajați „moca” în serviciile deconcentrate ale statului etc. Despre treaba care o făceau, despre rezultatele acestora și despre responsabilitatea funcției și a gestionării resurselor nu vorbea nimeni, fiindcă așa erau vremurile și fiindcă așa e la noi. Competiția era pentru incompetență (nu invers), străduința era pentru risipirea banului public (buzunarul propriu), nu pentru drămuirea lui.

„Modelul de lucru” l-am avut expus la cel mai înalt nivel, iar reverberațiile nu trebuie să ne mire. Liviu Dragnea, șef de partid, a fost vreme de trei ani „vechilul” acestei țări, cu o atitudine și la un nivel de „șef de post” din Videle. „Protipendada” orașului de Bărăgan, în partea ei feminină, i-a devenit echipă principală de colaboratori în conducerea treburilor țării. (Mărturisesc, am avut rețineri să scriu aceste lucruri ieri, 8 martie, fiindcă mi-a fost rușine, deoarece era Ziua femeii). Astfel, profesoara de tehnologie (Viorica Dăncilă) a devenit prim-ministru, din considerente politice tulburi și merite niciodată înțelese; secretara școlii (Carmen Dan) a devenit ministru de Interne, pe chestiuni de „fidelitate”; iar „croitoreasa” orașului (Liliana Țuroiu) a devenit „șefa culturii române” în străinătate, adică a ICR. Despre primele două doamne am tot scris și cum au făcut țara de ocară din prea înaltele și nemeritatele funcții pe care le-au ocupat. Cea de-a treia e subiectul rândurilor de față și poate că, dacă nu s-ar fi băgat „unde nu-i fierbea oala” (adică la conducerea Institutului Cultural Român), ar fi rămas „creatoare de modă” din Videle și „doamnă profesoară”.  

Treaba e că un raport recent al Curții de Conturi a României arată grave deficiențe în cheltuirea banilor publici la Institutul Cultural Român (ICR). Pe scurt și pe înțeles (cât se poate), experții Curții arată că nu au fost înregistrate contabil drepturi salariale de 385 mii de lei, rezultate din hotărâri judecătorești definitive, că s-a creat un prejudiciu de 36 de mii de lei prin ocuparea posturilor vacante prin detașarea unor persoane din sectorul privat realizate fără respectarea legii, că au fost angajați avocați privați în condițiile în care institutul are serviciu juridic propriu, că există nereguli în decontarea deplasărilor și deplasări fără temei etc. „Deconturile de cheltuieli întocmite nu au prezentat informațiile minimale necesare pentru calculul drepturilor cuvenite (ora plecării/sosirii) și pentru calculul diurnei și cazării, iar în unele situații nu a prezentat vreo confirmare care să certifice deplasarea în străinătate (boarding pass/factură de cazare/bonuri din țara unde s-a făcut deplasarea, copii de pașaport etc.), existând astfel posibilitatea ca deplasarea să nu fi fost realizată și să se încaseze nejustificat indemnizația de delegare”, arată raportul intrat în atenția câtorva publicații. Și într-adevăr, mai pe din dos, avem tabloul unui paradis funcționăresc al unei instituții de stat de planul doi unde micii șefi fac ce vor, nu-i trage nimeni la socoteală, sunt „cu pile” și totul merge „strună” până când pică protectorii lor. Deplasări în străinătate cu nemiluita nejustificate (ai n-ai treaba, pui fundul pe avion și dai o fugă rapid la Paris, Londra, Bruxeleles, Madrid, Roma, în China etc.), angajări preferențiale, aducere de neamuri pentru stipendii, detașări din mediul privat, concursuri pe post „aranjate”, întârziate sau ocolite, șoferi ajunși șefi de serviciu, toată gama derizorie de complicități, alibiuri și improvizații (i)legale pe seama promovării „culturii române în străinătate”. Și ne raportăm la un buget al instituției de 60 de milioane de lei în 2019.

Așa cum a apărut în presă, Liliana Țuroiu, director ICR din 2017, figurează a fi fost în deplasări (majoritatea afară) nu mai puțin de o sută de zile din 365 ale anului 2018, pe traseele arătate mai sus. Mirel Taloș, traseistul politic (fost deputat PNL, pus de PSD), care a urmat în funcția de director (după ce Țuroiu s-a autodetașat la filiala Bruxelles a ICR) a făcut nu mai puțin de 11 deplasări în circa o jumătate de an etc.. Însă până la urmă, nu numărul ar conta, ci rezultatele și eficiența, cultura prin promovarea ei putând fi o oglindă bună a țării înafara ei, dacă este tratată cu responsabilitate. Cândva o fi fost mai bine, dar azi ICR pare în pragul colapsului, necredibilă, fără plan și rezultate, o simplă sursă de stipendii politice, condusă de pasageri politici de moment, interesați nu să arate cultura română străinătății, ci să vadă ei lumea pe banii noștri.