Actualitate
ADIO, stație „preistorică”! Construcția din Mărăști va fi făcută una cu pământul
Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca urmează să aprobe demolarea stației de autobuz aflată vis-a-vis de Piața Mărăști.
În ședința ordinară de vineri, consilierii locali vor vota demolarea imobilului situat pe Bld. 21 Decembrie 1989, localizat vis-a-vis de Hala agroalimentară Mărăști, compusă din parter cu două magazine, birou dispecer și birou bilete RATUC (CTP – n.r.), grup sanitar.
Stația de autobuz, concesionată în 1994
Prin hotărârea nr. 76 din 14 iulie 1994, Consiliul Local aprobase concesionarea, prin licitație publică, pe un termen de 25 de ani, a unor terenuri pentru realizarea de stații de transport în comun, multifuncționale.
În urma licitației publice din octombrie 1994, a fost încheiat un contract de concesiune, inițial cu SC Merf Prodimpex SRL, transferat ulterior în favoarea lui Vasile Sabin Țibrea, având ca obiect terenul situat pe Bld. 21 Decembrie 1989 f.n., în suprafață de 180 mp.
Apoi, prin hotărârea nr. 38/2018, Consiliul Local a aprobat încetarea la termen, fără posibilitate de prelungire, a contractului. Motivul? Municipalitatea dorește să urmeze planul care vizează un sistem de transport durabil, care să satisfacă nevoile comunităților.
Într-un final, în ședința din 15 aprilie 2020, Comisia de investiții a luat în discuție modul de gestionare a stației de transport în comun multifuncțională și, față de fundamentarea deciziei Consiliului Local de neprelungire a contractului de concesiune, a decis desființarea stației de transport în comun.
CTP Cluj-Napoca vrea să atragă noi călători
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a elaborat deja proiectul „Modernizarea și extinderea sistemului de transport public în zona metropolitană Cluj – etapa I”, care include și modernizarea a nu mai puțin de 87 de stații, respectiv alinierea acestora la standardele internaționale.
„Cele cinci obiective strategice sunt: accesibilitatea, siguranța și securitatea, mediul, eficiența economică și calitatea mediului urban”, se arată în proiectul de hotărâre nr. 29/24.04.2020, care amintește că, potrivit acestui plan, calitatea punctelor de oprire și a zonelor de așteptare ale transportului public este esențială pentru păstrarea călătorilor și pentru atragerea de noi călători.
„Artera – Bld. 21 Decembrie 1989 – are o importanță majoră în țesutul urban al orașului, fiind «poarta» de intrare dinspre est, fiind și singura legătură directă a zonei centrale cu Aeroportul. O asemenea amplasare și funcțiune merită cu prisosință o tratare menită să sublinieze importanța acesteia și să-i sporească prestigiul din punct de vedere urbanistic”, se arată în raportul de specialitate.
Zona Mărăști, dezvoltată „oarecum haotic”
Potrivit documentului citat, zona Mărăști s-a dezvoltat după 1990 „în lipsa unei viziuni de ansamblu și de perspectivă”, constatându-se că privatizarea spațiului urban s-a făcut neorganizat, inițiativa privată desfășurându-se liber și „oarecum haotic”.
Degradarea spațiului urban aferent stației de autobuz „a generat senzație de nesiguranță” localnicilor, mai scrie raportul, care subliniază necesitatea „recâștigării” spațiului public, realizarea unui design conceptual la polul opus al opțiunii stric utilitariste ce a predominat în anii `90, atunci când au fost construite stațiile.
„Considerăm că zona are un mare potențial de amenajare ca centru de cartier. Se identifică aici posibilitatea de reamenajare a stației de transport în comun, construirea de fântâni arteziene, plantații și spații verzi, amplasarea de bănci și mobilier urban integrat unui concept coerent pentru imaginea urbană a spațiilor publice din întregul ansamblu”, transmite municipalitatea.
„Nu mai putem lăsa cartierele noastre să nu fie modernizate, modernizarea trebuie să meargă mai departe. Nu putem lăsa orașul captiv în trecut! Acea stație de autobuze din Mărăști va fi demolată și se va realiza o stație modernă, refăcută după standarde europene” – Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca
CITEȘTE ȘI:
Chioșcurile care sunt vizavi de Piața Mărăști vor dispărea! Stația de autobuz va fi modernizată
Drama chioșcarilor din Mărăști. „Dacă domnul primar zice să murim, murim, că așa zice șeful!”