monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Nu scăpăm de amenzi nici după 15 mai! Autoritățile au aplicat sancțiuni în valoare de 120 de milioane de euro

Marcel Vela a tras un semnal de alarmă și a anunțat că polițiștii vor aplica amenzi și după 15 mai pentru restricțiile care vor rămâne în vigoare.

Nu scăpăm de amenzi nici după 15 mai! Autoritățile au aplicat sancțiuni în valoare de 120 de milioane de euro

„Evident că da. Restricțiile care vor rămâne în vigoare - decise de căte Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență - vor avea același obiectiv: protejarea sănătății cetățenilor. Așadar, cei care încalcă regulile ce vor fi implementate în acea perioadă probabil că se vor gândi de mai multe ori, pentru că în actele normative emise vor fi prevăzute și măsuri coercitive”.

Ministrul de Interne a vorbit și despre numărul colosal de amenzi aplicate românilor până în acest moment.


„La dosare penale, până astăzi avem 1.673 de astfel de dosare, în care sunt cercetate 2.128 de persoane. În total, restul contravențiilor, de la debutul epidemiei până azi au fost 308.859 de persoane sancționate, iar valoarea amenzilor a fost în jur de 600 de milioane de lei. Cam 120 de milioane de euro”, a precizat Marcel Vela.