Actualitate
Mii de clujeni au contestat amenzile primite în starea de urgență. Când își vor primi banii înapoi
De la începutul stării de urgență și până miercuri, la Tribunalul Cluj au fost depuse mii de contestații privind amenzile pentru nerespectarea restricțiilor.
Judecătorul Cristi Danileț a declarat că aproximativ 5.000 de clujeni au contestat amenzile primite pe timpul stării de urgență. Miercuri, 2 iunie, a fost ultima zi în care cetățenii au putut contesta amenzile primite pentru nerespectarea măsurilor prevăzute de ordonanțele militare.
„Am analizat ieri cam câte contestații s-au primit în ultimele două luni și am constatat că doar la nivelul Judecătoriei Cluj-Napoca sunt vreo 5.000 de contestații. Bănuiesc că mare parte dintre acestea se referă la starea de urgență, mai exact la nerespectarea regulilor de către cetățeni cu privire la acele interdicții care au fost în peioada stării de urgență, respectiv a stării de alertă. 2 iunie a fost ultima zi pentru depunerea contestațiilor. De acum, oamenii urmează să primească o adresă din partea judecătoriei prin care li se cere să completeze anumite date, dacă acele contestații sunt incomplete, după care se va fixa termenul de judecată și se va stabili dacă amenda a fost legal sau nelegal aplicată”, a declarat Danileț la EBS Radio.
Când vor fi soluționate contestațiile
Ca termen de procesare a acestora, judecătorul estimează că amenzile vor fi soluționate cel mai devreme în toamnă, întrucât în perioada verii este de regulă vacanță judecătorească.
„Opinia mea este că înainte de toamnă nu se vor soluționa aceste cereri. Sunt niște proceduri care trebuie respectate, ne încurcă foarte mult și vara, pentru că de regulă este vacanță judecătorească și din nou, oamenii ori sunt plecați, ori judecătorii sunt în concediu. Cred că undeva pe la începutul toamnei vom avea primele rezultate, respectiv se va constata dacă sunt amenzi aplicate legal sau nelegal. Dacă sunt cetățeni care au plătit deja jumătate din minimul amenzii și câștigă în justiție, adică se anulează amenda, atunc ei vor fi îndreptățiți să-și recupereze banii”, a mai arătat Cristi Danileț.
Curtea Constituțională a declarat neconstituționale amenzile date pe timpul stării de urgență, pe data de 6 mai. Legea prin care se reglementează cuantumul amenzilor pe perioada stării de urgenţă nu este suficient de previzibilă si nu există criterii clare stabilite de lege care să impună cuantumul amenzilor, ci acestea se stabilesc arbitrar de către forțele de ordine, potrivit judecătorilor CCR.
CITEȘTE ȘI
CCR: Amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare, NECONSTITUȚIONALE